Caz tulburător la Cluj-Napoca! Doi cetățeni nepalezi veniți în România pentru a munci, au fost atacați cu violență în zona unui pasaj pietonal de pe Calea Dezmirului. Unul dintre ei a fost lovit cu o bâtă în zona capului și se află în stare critică la spital. Cel de-al doilea bărbat, și el cetățean străin, a suferit doar răni ușoare, fiind lovit cu palma.

Agresiunea s-a petrecut dupa miezul noptii, iar la fața locului au intervenit polițiștii și echipajele medicale. În urma cercetărilor, au fost identificați doi suspecți: doi tineri de 18 și 20 de ani, din Cluj-Napoca și Apahida.

Ambii au fost reținuți pentru 24 de ore, iar unul dintre ei a fost ulterior arestat preventiv. Pe de altă parte, avocata celor doi agresori spune că nepalezii ar fi început conflictul după ce le-au agasat pe stradă pe două minore, iubita, respectiv sora bătăușilor.


Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj anunță creșterea frecvențelor pentru zborurile directe spre București, începând cu data de 1 octombrie.

Dacă în prezent sunt operate 9 zboruri săptămânale, din toamnă vor fi disponibile 14 frecvențe pe săptămână, inclusiv zboruri zilnice și până la 3 curse vinerea.

Decizia vine ca răspuns la cererea tot mai mare din partea pasagerilor care aleg această rută nu doar pentru legătura cu Capitala, ci și pentru a accesa conexiuni internaționale.

Zborurile interne facilitează acum legături rapide spre destinații precum Paris, Praga, Stockholm, Larnaca, dar și către Dubai, Nisa, Ibiza sau Sofia, prin rețeaua extinsă din București.


Noul an școlar începe cu proteste! Federațiile din Educație anunță că profesorii nu vor intra la ore pe 8 septembrie, ziua în care este programată deschiderea oficială a noului an școlar. În schimb, mii de cadre didactice vor ieși în stradă.

Sindicaliștii spun că vor picheta sediul Guvernului, apoi vor porni într-un marș până la Palatul Cotroceni, nemulțumiți de noile măsuri anunțate de Executiv – între care mărirea normei didactice, comasarea unor unități de învățământ și reducerea plății cu ora.

Aproximativ 30.000 de profesori din toată țara sunt așteptați să participe la protestul din Capitală.

Sindicatele precizează că nu cer salarii mai mari, ci condiții decente și respect pentru munca din sistemul educațional.

De cealaltă parte, Ministerul Educației susține că nu toate școlile vor boicota festivitățile de deschidere, iar cursurile vor începe normal în multe unități de învățământ din țară.

Peste 3 milioane de elevi sunt așteptați să revină în bănci în acest nou an școlar.

 

 

 

 

 

Vizualizari: 353