Consiliul Județean Cluj a finalizat proiectul ce a vizat „Dotarea Unității de Primire Urgențe din cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca în contextul pandemiei COVID-19”.
Acesta a constat în achiziționarea a nu mai puțin de 258 de echipamente medicale de înaltă tehnologie, în valoare de 10.585.680,36 lei, cu TVA inclus.
Investiția a fost necesară pentru ca Unitatea de Primire a Urgențelor din instituția sanitară subordonată forului administrativ județean să răspundă și mai bine provocărilor pandemice actuale și să asigure, prin intermediul echipamentelor medicale, tratamentul, monitorizarea și îngrijirea pacienților pediatrici critici.
𝐀𝐥𝐢𝐧 𝐓𝐢ș𝐞, 𝐩𝐫𝐞𝐬𝐞𝐝𝐢𝐧𝐭𝐞𝐥𝐞 𝐂𝐨𝐧𝐬𝐢𝐥𝐢𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐉𝐮𝐝𝐞𝐭𝐞𝐚𝐧 𝐂𝐥𝐮𝐣: „𝘈𝘤𝘦𝘢𝘴𝘵𝘢 𝘳𝘦𝘶𝘴𝘪𝘵𝘢 𝘳𝘦𝘤𝘰𝘯𝘧𝘪𝘳𝘮𝘢 𝘱𝘳𝘦𝘰𝘤𝘶𝘱𝘢𝘳𝘦𝘢 𝘯𝘰𝘢𝘴𝘵𝘳𝘢 𝘤𝘰𝘯𝘴𝘵𝘢𝘯𝘵𝘢 𝘱𝘦𝘯𝘵𝘳𝘶 𝘤𝘳𝘦𝘴𝘵𝘦𝘳𝘦𝘢 𝘤𝘢𝘭𝘪𝘵𝘢𝘵𝘪𝘪 𝘴𝘦𝘳𝘷𝘪𝘤𝘪𝘪𝘭𝘰𝘳 𝘮𝘦𝘥𝘪𝘤𝘢𝘭𝘦. 𝘊𝘶 𝘢𝘫𝘶𝘵𝘰𝘳𝘶𝘭 𝘢𝘤𝘦𝘴𝘵𝘦𝘪 𝘧𝘪𝘯𝘢𝘯𝘵𝘢𝘳𝘪 𝘯𝘦𝘳𝘢𝘮𝘣𝘶𝘳𝘴𝘢𝘣𝘪𝘭𝘦 𝘦𝘹𝘵𝘳𝘦𝘮 𝘥𝘦 𝘤𝘰𝘯𝘴𝘪𝘴𝘵𝘦𝘯𝘵𝘦 𝘢𝘮 𝘥𝘰𝘵𝘢𝘵 𝘴𝘱𝘪𝘵𝘢𝘭𝘶𝘭 𝘯𝘰𝘴𝘵𝘳𝘶 𝘥𝘦 𝘤𝘰𝘱𝘪𝘪 𝘤𝘶 𝘶𝘯 𝘯𝘶𝘮𝘢𝘳 𝘪𝘮𝘱𝘳𝘦𝘴𝘪𝘰𝘯𝘢𝘯𝘵 𝘥𝘦 𝘦𝘤𝘩𝘪𝘱𝘢𝘮𝘦𝘯𝘵𝘦 𝘤𝘢𝘳𝘦, 𝘱𝘳𝘪𝘯 𝘵𝘦𝘩𝘯𝘰𝘭𝘰𝘨𝘪𝘢 𝘮𝘰𝘥𝘦𝘳𝘯𝘢 𝘥𝘦 𝘤𝘢𝘳𝘦 𝘣𝘦𝘯𝘦𝘧𝘪𝘤𝘪𝘢𝘻𝘢, 𝘪𝘥𝘦𝘯𝘵𝘪𝘧𝘪𝘤𝘢 𝘳𝘢𝘱𝘪𝘥 𝘱𝘳𝘰𝘣𝘭𝘦𝘮𝘦𝘭𝘦 𝘥𝘦 𝘴𝘢𝘯𝘢𝘵𝘢𝘵𝘦 𝘴𝘪 𝘧𝘢𝘤𝘪𝘭𝘪𝘵𝘦𝘢𝘻𝘢 𝘵𝘳𝘢𝘵𝘢𝘳𝘦𝘢 𝘮𝘪𝘤𝘪𝘭𝘰𝘳 𝘱𝘢𝘤𝘪𝘦𝘯𝘵𝘪.”
Implementat în perioada 21 iulie 2020 – 31 octombrie 2021, proiectul a avut o valoare totală de 12.284.141,38 lei, din care cofinanțarea Uniunii Europene prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020 a fost de 10.441.609,42 lei, iar 1.842.531,96 lei a reprezentat cofinanțarea nerambursabilă din bugetul național.
Autor: Săplăcan Cătălina
Data publicării: 02.11.2021
Sursa: Consiliul Judetean Cluj