„Astăzi am semnat la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației contractul de finanțare pentru investiția ,, Renovare energetică moderată a clădirii publice corp C1 din cadrul Spitalului Municipal Dej”.

Proiectul, depus de Primăria Dej, este finanțat în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență( PNRR) are o valoare de peste 27,5 milioane lei( peste 5,6 milioane euro)

Investiția vizează renovarea clădirii C1 a spitalului dejean prin:

– termoizolarea pereților exteriori și a planșeului

– înlocuirea instalațiilor de încălzire

– reabilitarea instalației apă caldă menajeră si eficientizarea acesteia prin aplicarea de panouri solare

– înlocuirea corpurilor de iluminat cu corpuri tip LED și eficientizarea instalației de iluminat prin panouri fotovoltaice

– înlocuirea integrală a tâmplăriei existente cu o tâmplărie mult mai eficientă energetic.

Mă bucur că iată, pe lângă proiectul aprobat de dotare a ambulatoriului spitalului nostru cu aparatură de ultimă generație, și acest proiect, depus de noi, a fost finanțat, va reabilita clădirea principală a spitalului, sprijinind astfel actul medical, medicii și evident pacienții.”, este mesajul primarului municipiului Dej, Morar Costan.

Vizualizari: