
Ieri a fost un adevărat calvar pentru orice șofer care a tranzitat orașul Dej sau podul peste Someș. Cozile s-au întins pe kilometrii distanță, iar cei care au intrat în oraș au subliniat cât de „plăcută” a fost plimbarea de 2 ore prin Dej.
Vă reamintim, ieri dimineață, în jurul orei 09:30 au fost demarate lucrări cu un utilaj special, la podul peste Someș.
Câțiva șoferi, întrebați despre felul în care au fost afectați de acest trafic de calvar, ne-au oferit următoarele răspunsuri:
„Bună dimineața. Locuiesc în Cuzdrioara, strada principală, la intrare în Cuzdrioara . Ce pot să spun? În fiecare zi coloana de mașini înspre Dej ajunge în centrul Cuzdriorii,poate și mai departe.Ieri a fost dezastru. Ca sa merg pana în Dej,în stație la Domo ( am o fetiță la creșă) ,am pornit de acasă la 13 și 30 minute ( în mod normal merg la autobuzul de 15 ca să ajung pana la 15 și 30 la creșă) și am ajuns în Dej la 15 și 35 minute. În concluzie – 2 ore ca să ajung din Cuzdrioara în Dej. Înspre casă a fost mai bine ,cam 30 minute am făcut cu autobuzul. E scandalos, nu am cuvinte și nici nu știu cui să mulțumesc mai întâi. Cu ghilimelele de rigoare . Din păcate, azi am renunțat să duc fetița la creșă. O zi bună tuturor!”
„Asta nu se întâmplă doar azi ,este in fiecare zi, doar ca un pic mai relaxat. Nu prea am ce sa comentez ,doar ca primaru a luat cea mai proasta hotarîre inainte de sarbatoarea pastelui sa blocheze orasu.5km s-au parcurs in doua ore jumate.autobuzele fabricilor au avut intarzieri de doua ore.felicitari la primaru .locuiesc pe str Baia-Mare si aud in fie care zi cum nu se mai inchide frigiderul primarului.”
„Asfaltarea plombare și restul lucrărilor se face noaptea nu în timpul zilei pe o zona foarte circulata. Eu am venit de pe extern sa fiu cat mai mult cu familia nu sa stau la cozi facute de niste patroni care se gândesc doar sa le intre leafa in buzunar.”
„Buna seara, este inacceptabil sa faci 3 km într-o 1 jumate până în dej ,din cauza că autoritățile sunt incompetente,și nu este prima dată când se întâmplă așa ceva.”
„Eram la muncă, in trecere prin DEJ…. 1 ora si 50 de minute am traversat orasul… O seara bună vă doresc.”
Vizualizari: