Consiliul Județean Cluj a demarat lucrări de consolidare pe drumul județean 109B Fundătura, începând de la kilometrul 2+900.
𝐀𝐥𝐢𝐧 𝐓𝐢ș𝐞, 𝐩𝐫𝐞𝐬𝐞𝐝𝐢𝐧𝐭𝐞𝐥𝐞 𝐂𝐨𝐧𝐬𝐢𝐥𝐢𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐉𝐮𝐝𝐞𝐭𝐞𝐚𝐧 𝐂𝐥𝐮𝐣: ,,𝑆𝑖𝑔𝑢𝑟𝑎𝑛𝑡𝑎 𝑐𝑖𝑟𝑐𝑢𝑙𝑎𝑡𝑖𝑒𝑖 𝑟𝑒𝑝𝑟𝑒𝑧𝑖𝑛𝑡𝑎 𝑝𝑟𝑖𝑜𝑟𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒𝑎 𝑛𝑜𝑎𝑠𝑡𝑟𝑎 𝑎𝑏𝑠𝑜𝑙𝑢𝑡𝑎 𝑖𝑛 𝑚𝑎𝑡𝑒𝑟𝑖𝑒 𝑑𝑒 𝑑𝑟𝑢𝑚𝑢𝑟𝑖 𝑗𝑢𝑑𝑒𝑡𝑒𝑛𝑒, 𝑚𝑜𝑡𝑖𝑣 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑎𝑚 𝑠𝑖 𝑑𝑒𝑚𝑎𝑟𝑎𝑡 𝑎𝑐𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑙𝑢𝑐𝑟𝑎𝑟𝑖 𝑐𝑜𝑚𝑝𝑙𝑒𝑥𝑒. 𝑀𝑎𝑟𝑒𝑙𝑒 𝑎𝑣𝑎𝑛𝑡𝑎𝑗 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑐𝑎 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑟𝑒𝑎𝑙𝑖𝑧𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑎𝑐𝑒𝑠𝑡𝑜𝑟𝑎 𝑎𝑣𝑒𝑚 𝑙𝑎 𝑑𝑖𝑠𝑝𝑜𝑧𝑖𝑡𝑖𝑒 𝑠𝑖 𝑓𝑜𝑛𝑑𝑢𝑟𝑖 𝑒𝑢𝑟𝑜𝑝𝑒𝑛𝑒.”
Necesitatea derulării acestora a fost determinată de alunecarea sistemului rutier constatată cu ocazia execuției intervențiilor din cadrul proiectului ,,Modernizarea și reabilitarea Traseului județean format din sectoare de drum ale DJ 109B și DJ 109D, parte a traseului Regional Transilvania de Nord” finanțat din fonduri europene.
După efectuarea expertizei tehnice și a proiectului tehnic de consolidare a zonei afectate, lucrările au demarat cu realizarea de săpături și de piloți legați prin radiere de beton.
Operațiunile se vor finaliza cu refacerea sistemului rutier, respectiv cu așternerea stratului de balast, a stratului de piatră spartă și a celor două straturi de asfalt, binder și strat de uzură.
Valoarea lucrărilor depășește suma de 4 milioane de lei, finanțarea fiind asigurată atât din fonduri europene cât și de la bugetul județului.