Azi, 25 octombrie 2021, Remus Bârlean, Șeful Biroului Poliția Rutieră Dej a fost invitat în emisiunea „Cu cărțile pe față”, moderator Ioana Jeler.
Întrebat ce se întâmplă pe străzile din Dej, acesta a declarat faptul că interdicția de a se deplasa pe străzi între orele 22:00 – 05:00, cu cele câteva excepții deja bine cunoscute, unde trebuie să aibă completată declarația pe propria răspundere, iar această decizie a adus în rândul dejenilor o majorare a persoanelor care au luat decizia de a se vaccina cu prima doză.
Sunt exceptate persoanele vaccinate cu schemă completă și au trecut 10 zile de la schema completă, precum și persoanele care au trecut prin boală și sunt între a 15-a și a 180-a zi.
În perioada iernii trecute a intervenit o oarecare relaxare, dar acum oamenii au realizat că vaccinurile sunt salvarea, că acestea ne protejează sănătatea și ne oferă libertatea de mișcare.
Ne vom mobiliza de așa natură încât să acoperim toată gama de verificări. Evenimentele private sunt interzise în totalitate în această perioadă.
Poliția Rutieră este pregătită atât pentru impunerea măsurilor pentru prevenirea răspândirii virusului, dar și verificarea traficului pentru a evita cât de mult accidentele.
La întrebarea unui ascultător „Dacă insituțiile publice sunt obligate să aibă sau nu ghișee în exterior?”, Remus Bârlean a transmis faptul că doar persoanele cu certificat verde au acces, în alt caz fiecare instituție va găși o altă soluție prin care aceștia vor putea trimite actele (online, e-mail).
Țînând cont că deja ne pregătim de sezonul rece, având deja grade cu minus, acesta a sfătuit șoferii să pună la punct autovehiculele, să le doteze cu anvelope specifice sezonului rece.
Vor veni fenomene naturale cu gheață, polei, zăpadă, iar noi am transmis către administrarea drumurilor să fie pregătiți cu utilaje și echipamente necesare pentru a menține drumurile în condiții optime, iar unde acestea sunt în reabilitare să fie marcate corespunzător.
Îmi doresc ca la următoarea întâlnire să avem o rată a incidenței scăzută și mai multe persoane vaccinate.
Autor: Cătălina Săplăcan
Data publicării: 25.10.2021