Ca o încununare a activității in domeniul administrativ, Primarul Municipiului Dej- Costan Morar, a fost ales Președinte al Ligii Aleșilor Locali ai PNL Cluj. Ședința s-a desfășurat la Cluj-Napoca, în data de 24 Februarie, în prezența conducerii PNL Cluj, a primarilor, consilierilor județeni, viceprimarilor și a consilierilor locali din Cluj- Napoca.
Felicitări aleșilor locali liberali pentru implicarea în dezvoltarea comunității clujene, pentru munca și calitatea actului administrativ, astfel încât să mențină Clujul ca și cel mai dezvoltat județ a țării!
„M-am simțit onorat să fiu desemnat președinte al Ligii Aleșilor Locali PNL Cluj. Este o poziție care mă motivează și mă responsabilizează să reprezint și să susțin interesele administrative ale administrațiilor locale din județ la nivel național, în beneficiul comunităților pe care le reprezentăm. Le mulțumesc tuturor colegilor pentru încredere!”, a fost mesajul primarului municipiului Dej, Morar Costan.
Vizualizari: