Foto: Inquam Photos

La data de 2 aprilie a.c., în jurul orei 22.15, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Dej au depistat un conducător auto în vârstă de 44 de ani, din județul Cluj, care se deplasa cu autoturismul în localitatea Vad, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Rezultatul testării cu aparatul etilotest a acestuia a indicat concentrația de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind ulterior condus de polițiști la unitatea medicală pentru recoltarea probelor biologice, necesare pentru stabilirea alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.

Vizualizari: