Duminică avem instabilitate în multe zone şi temperaturile vor continua să scadă. Aversele apar la deal, la munte şi local, iar mai spre seară ploile ajung în sud şi în sud-est.
Vor fi descărcări electrice, condiţii de grindină, cantităţi de apă care vor depăşi izolat 20 l/mp. Vântul va sufla mai tare în sud-vest şi pe la munte, iar maximele termice pleacă de la 15 grade în depresiuni şi vor ajunge până la 23 de grade în sud-estul țării.
În nordul Transilvaniei şi în Maramureş va fi şi astăzi mai frig decât în mod normal. Vom avea înnorări şi ploi temporare iar maximele termice nu trec de 17 grade. În vestul țării mai apar câţiva nori pe parcursul zilei, dar în ansamblu va fi vreme bună şi temperaturile se opresc pe la 20 de grade.
În Transilvania, aversele vin mai ales în zonele înalte, unde se pot strânge cantităţi mari de apă. În rest se anunţă vreme bună şi doar spre seară mai sunt posibile câteva ploi. Vântul va avea intensificări în zona montană şi se răcoreşte.
La munte se anunţă înnorări şi ploi consistente. Vor fi averse cu tunete, fulgere, vântul va creşte în intensitate, iar temperaturile din staţiuni vor fi în scădere.
La malul mării găsim vreme bună, cer variabil şi un vânt mai prezent. Pe plajă vor fi temperaturi de pană la 21 de grade, iar apa mării va ajunge la 17 – 18 grade Celsius.
Luni vin alte serii de ploi, cu descărcări electrice, intensificări ale vântului şi se mai pot strânge cantităţi însemnate de apă. Marţi o să plouă în jumătatea estică şi la munte, iar spre seară vor fi averse şi în restul ţării. Maximele termice se vor situa între 12 şi 21 grade.
Miercuri nu scăpăm de instabilitate, iar ploile vor veni în jumătatea de est a ţării, pe unde se vor strânge cantităţi mai importante de apă, dar în rest se arată soarele şi o să plouă doar sporadic. Se încălzeşte uşor, dar vremea se menţine rece pentru această perioadă.
Autor: Cătălina Săplăcan
Vizualizari: