Săptămâna trecută primarul municipiului Dej, Morar Costan, a fost invitat la Radio FIR, în emisiunea „Cu cărțile pe față” unde, unul din subiectele principale, de interes, a fost legat de lucrările care sunt în plină desfășurare în ceea ce privește asfaltarea străzilor și amenajarea trotuarelor.
Primarul a declarat faptul că este conștient că aceste lucrări dau puțin peste cap traficul din Dej, creând un disconfort, însă oamenii privesc și dincolo de acest aspect, iar tot mai mulți părinți se plâng de faptul că sunt nevoiți să circule printre mașini pentru a ajunge la școală/grădiniță.
„Oare această lucrare nu se putea face în timpul vacanței? Copii sunt nevoiți să meargă pe carosabil . În dreptul porții se putea pune un podeț, dacă tot sunt nevoiți să treacă pe acolo.”, este unul din mesajele transmise de un părinte pe grupul „Împreună pentru Dej”.
Primarul Morar Costan a declarat tot pentru Radio FIR că astfel de proiecte europene pe fonduri nerambursabile trebuie implementate în cel mai scurt timp posibil, pentru a se încadra în termen, dar a mai subliniat și faptul că a încercat pe cât posibil ca toate amenajările, chiar și cele de modernizare a instituțiilor de învățământ, să le desfășoare atunci când elevii și preșcolarii au fost în vacanță.
Autor: Săplăcan Cătălina
Data publicării: 09.11.2021