Nouă persoane au fost implicate într-un accident, după ce microbuzul în care se aflau s-a răsturnat în Cluj.
Vehiculul se îndrepta spre municipiul Turda, iar după o curbă, a derapat. Șoferul a pierdut complet controlul volanului. Oamenii s-au trezit pur și simplu cu capul în jos, captivi în caroserie.
Pasagerii au sunat la 112. La fața locului au venit mai multe ambulanțe, autospeciale și un echipaj SMURD. Salvatorii au constatat că oamenii au scăpat doar cu zgârieturi, iar patru dintre ei au primit ajutor din partea medicilor, la fața locului.
Etilotestul a arătat că șoferul de 26 de ani nu consumase alcool.
Autor: Cătălina Săplăcan