Nu am trecut încă peste cei 2 ani de pandemie, suferință, moarte, boală și tristețe, căci iată vin alte vremuri tulburi.
Războiul dintre Rusia și Ucraina este singurul subiect discutat atât printre oameni, cât și în presă, televiziune, rețele de socializare, dar mai rău decât toate, un subiect care a tulburat mințile și liniștea oamenilor.
Daniel Buzdugan a scris pe pagina de Facebook un mesaj care a ajuns la sufletul a mii oameni, în mai puțin de o oră.
„Vremurile sunt tulburi.
Să ne folosim de ,,arma” rugăciunii, ca să ne ierte Dumnezeu pentru că am STRICAT RÂNDUIALA LUI, în care am fost creați și am sluțit frumusețea pe care ne-a lăsat-o!
Să iertăm și să ne cerem iertare!
Să ne spovedim și să ne împărtășim cât mai curând, ca să fim curați la suflet, pentru încercările ce vor veni, că s-ar putea ca într-o bună zi și noi să ne luăm doar două hainuțe și familia și să plecăm încotro vedem cu ochii!
Va fi greu, dar va fi mai ușor de răbdat și va fi mai dulce amarul pahar al durerii pentru omul care îl va avea în suflet pe Hristos!
Cu dragoste, Daniel Buzdugan”, este mesajul plin de emoție al acestuia.
Este o vorbă din popor: „Orice să fie în lumea aceasta, numai război nu!”.
Vizualizari: