Consiliul Județean Cluj și Compania de Apă Someș S.A. au realizat o analiză a evoluției lucrărilor de extindere și reabilitare a rețelelor de alimentare cu apă și canalizare în municipiul Gherla și în alte 10 localități învecinate.
𝘼𝙡𝙞𝙣 𝙏𝙞𝙨𝙚, 𝙥𝙧𝙚𝙨𝙚𝙙𝙞𝙣𝙩𝙚𝙡𝙚 𝘾𝙤𝙣𝙨𝙞𝙡𝙞𝙪𝙡𝙪𝙞 𝙅𝙪𝙙𝙚𝙩𝙚𝙖𝙣 𝘾𝙡𝙪𝙟: „𝘐𝘯𝘷𝘦𝘴𝘵𝘪𝘵𝘪𝘢 𝘥𝘪𝘯 𝘧𝘰𝘯𝘥𝘶𝘳𝘪 𝘦𝘶𝘳𝘰𝘱𝘦𝘯𝘦 𝘱𝘦 𝘤𝘢𝘳𝘦 𝘰 𝘥𝘦𝘳𝘶𝘭𝘢𝘮 𝘪𝘯 𝘻𝘰𝘯𝘢 𝘎𝘩𝘦𝘳𝘭𝘢 𝘦𝘴𝘵𝘦 𝘪𝘯 𝘨𝘳𝘢𝘧𝘪𝘤, 𝘤𝘶 𝘶𝘯 𝘱𝘳𝘰𝘨𝘳𝘦𝘴 𝘥𝘦 𝘦𝘹𝘦𝘤𝘶𝘵𝘪𝘦 𝘥𝘦 𝘱𝘦𝘴𝘵𝘦 80%, 𝘱𝘦 𝘱𝘢𝘳𝘵𝘦𝘢 𝘥𝘦 𝘢𝘱𝘢. 𝘓𝘶𝘤𝘳𝘢𝘳𝘪𝘭𝘦 𝘭𝘢 𝘳𝘦𝘵𝘦𝘢𝘶𝘢 𝘥𝘦 𝘤𝘢𝘯𝘢𝘭𝘪𝘻𝘢𝘳𝘦 𝘪𝘯𝘢𝘪𝘯𝘵𝘦𝘢𝘻𝘢 𝘴𝘪 𝘦𝘭𝘦 𝘪𝘯 𝘳𝘪𝘵𝘮 𝘢𝘭𝘦𝘳𝘵, 𝘮𝘰𝘵𝘪𝘷 𝘱𝘦𝘯𝘵𝘳𝘶 𝘤𝘢𝘳𝘦 𝘦𝘹𝘪𝘴𝘵𝘢 𝘵𝘰𝘢𝘵𝘦 𝘱𝘳𝘦𝘮𝘪𝘴𝘦𝘭𝘦 𝘤𝘢 𝘰𝘢𝘮𝘦𝘯𝘪𝘪 𝘴𝘢 𝘣𝘦𝘯𝘦𝘧𝘪𝘤𝘪𝘦𝘻𝘦 𝘥𝘦 𝘱𝘦 𝘶𝘳𝘮𝘢 𝘢𝘤𝘦𝘴𝘵𝘦𝘪 𝘪𝘯𝘷𝘦𝘴𝘵𝘪𝘵𝘪𝘪 𝘪𝘯𝘤𝘦𝘱𝘢𝘯𝘥 𝘤𝘩𝘪𝘢𝘳 𝘥𝘪𝘯 𝘷𝘢𝘳𝘢”.
În ceea ce privește extinderea și reabilitarea conductelor de apă, au fost deja executați peste 72 de km de rețea, din cei 89,4. La final, vor fi realizate 1.550 de branșamente, pe nu mai puțin de 31 de străzi. Lucrările de extindere a rețelei de canalizare înregistrează și ele un progres de cca. 50%. Până în prezent au fost executați cca. 5,3 km de conducte, din cei 11,5 prevăzuți, investiția urmând a fi completată cu execuția a 845 de racorduri, pe 37 de străzi.
Lucrările de introducere a apei și a canalizării se desfășoară atât pe teritoriul municipiului Gherla, cât și în alte 10 localități învecinate: Hășdate, Silivaș, Sânmărtin, Târgușor, Măhal, Diviciorii Mari, Țaga, Năsal, Buza și Feldioara.
Valoarea totală a acestei investiții este de 42.843.272 lei, banii fiind asigurați din fondurile europene alocate prin POIM 2014-2020, în cadrul proiectului major de investiții în valoare totală de 355,6 milioane de euro.
Vizualizari: