În data de 25 martie 2023, în cadrul Liceului Tehnologic Special pentru Deficienți de Auz Cluj-Napoca, instituție de învățământ aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, a fost celebrată Ziua Școlii.
Astfel, s-au aniversat 𝟏𝟑𝟓 𝐝𝐞 𝐚𝐧𝐢 de la înființarea unității educaționale și 𝟐𝟎 𝐝𝐞 𝐚𝐧𝐢 de la deschiderea Centrului de Suport Familial și de Recuperare Timpurie a Copiilor cu Deficiențe de Auz și/sau Asociate.

La eveniment au luat parte elevi, cadre didactice active sau aflate la pensie, personal didactic auxiliar, membri din comunitatea surzilor, care au putut urmări, printre altele, o scenetă realizată de cursanții cu dizabilități auditive din clasele a X-a și a XI-a.


Un alt moment emoționant a fost prezentarea unui colaj cu activități și imagini din trecut, dar și din prezent. Invitații au avut ocazia să constate schimbările din ultimii ani de la nivelul școlii, respectiv: construirea noii cantine și a internatului, modificări în ceea ce privește sălile de clasă și cabinetele pentru terapii, sala de calculatoare, precum și modernizarea sălii de sport etc.
Reamintim în acest context faptul că liceul clujean școlarizează anual aproximativ 𝟐𝟎𝟎 𝐝𝐞 𝐜𝐨𝐩𝐢𝐢 𝐬𝐢 𝐞𝐥𝐞𝐯𝐢 cu dizabilități auditive care provin din 𝟏𝟕 𝐣𝐮𝐝𝐞𝐭𝐞 ale țării.
În ceea ce privește 𝐂𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐒𝐮𝐩𝐨𝐫𝐭 𝐅𝐚𝐦𝐢𝐥𝐢𝐚𝐥 𝐬𝐢 𝐑𝐞𝐜𝐮𝐩𝐞𝐫𝐚𝐫𝐞 𝐓𝐢𝐦𝐩𝐮𝐫𝐢𝐞 𝐚 𝐂𝐨𝐩𝐢𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐜𝐮 𝐃𝐞𝐟𝐢𝐜𝐢𝐞𝐧𝐭𝐞 𝐝𝐞 𝐀𝐮𝐳 𝐬𝐢 𝐀𝐬𝐨𝐜𝐢𝐚𝐭𝐞, acesta se adresează copiilor cu deficiențe de auz și/sau asociate începând cu vârsta de 0 ani.
Anual, aproximativ 35 de copii cu dizabilitate auditivă din județul Cluj și județele limitrofe participă la activităţi terapeutice specifice în cadrul centrului. Fiecare copil beneficiază săptămânal de un program de intervenţie individualizat care urmăreşte: stimularea auditivă, dezvoltarea limbajului şi a vorbirii, formarea şi dezvoltarea competenţelor de comunicare, stimularea cognitivă şi dezvoltarea social-emoţională.

Vizualizari: