INTERVIU cu un pelerin despre trăirile avute mergând pe jos spre Mănăstirea Nicula: "Necazurile mele au rămas la Maica Domnului, să le rezolve ca o MAMĂ."

Imaginile vorbesc de la sine atunci când privim momentele de ieri, de la PELERINAJUL TINERILOR PE JOS de la Iclod la Mănăstirea Nicula. Vedem bucuria de pe chipul celor care străbat cei 20 de km până ajung în fața Icoanei Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului.

Ne-am gândit să găsim câteva cuvinte care să ne descrie și mai bine trăirile sufletești ale unui pelerin, ce înseamnă pentru ei acest moment și cum este din punct de vedere fizic, ca efort, cei 20 km luați la pas, în special când este o vreme capricioasă, cu ploaie și ceva mai rece, așa cum a fost ieri, 9 aprilie.

Am luat legătura cu o tânără O., care a participat la pelerinaj, cu toate că are unele probleme de sănătate.

Te rog să-mi spui, cum a fost pentru tine drumul spre Mănăstirea Nicula, pe jos?

„Iti spun doar atât…când mergeam pe jos…acei km…parcă zburam…nu simțeam nimic… Nici oboseală, nici dureri de picioare, foame, sete, nimic… În special pentru că și cei care au organizat ne-au asigurat o masă și apă, când am ajuns în Gherla. Liniște deplină și putere, pe acestea le-am simțit!”

Din câte mi-ai zis, ai anumite probleme la picioare, astfel pentru tine acest drum ar însemna oboseală, dureri, dificultate. Cum a fost?

„Nici un pic de oboseală dureri sau dificultate. Folosesc talonete pentru corectarea piciorului și având în vedere faptul că a plouat, a trebuit să-mi iau ghetele grele, dar nu am simțit nimic, nici o durere, de parcă pluteam și toate problemele mele nu existau.”

Din Iclod au pornit aproximativ 400 de persoane pe jos, iar din Gherla până la Mănăstirea Nicula numărul pelerinilor a ajuns la 600. Ce părere ai despre asta?

„Când vezi acolo atâția oameni cu probleme: bătrâni, copiii care erau primii pe deal în sus, după atâția km de mers pe jos, ce pot să mai zic decât doar să dăm Slavă Lui Dumnezu și să mulțumim pentru toate.”

Cu ce trăiri sufletești ai plecat spre casă?

„Pe măsură ce mergeam spre Mănăstirea Nicula și ne apropiam, îmi simțeam efectiv mintea tot mai lucidă, iar când am ajuns mi-au dat lacrimile și am mulțumit Maicii Domnului pentru ajutorul de a ajunge și anul acesta la Ea. Parcă toate grijile și problemele s-au risipit.
Este o stare ce nu se poate descrie, nu mai ai nici un gând și parcă toate necazurile mele le-am lăsat acolo la Maica Domnului să facă ce știe cu ele, să le rezolve ea ca o MAMĂ.”