
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a anunţat, luni, că echipajele au avut, în weekend, 4.347 de intervenţii în situaţii de urgenţă.
Au acordat măsuri de prim ajutor pentru 3.569 de persoane aflate în dificultate, iar 24 de persoane şi-au pierdut viaţa în accident rutier.
”În acest sfârşit de săptămână, pompierii au gestionat 4.347 de intervenţii în situaţii de urgenţă. Majoritatea dintre acestea a constat în asistenţă medicală de urgenţă, echipajele SMURD acţionând pentru acordarea măsurilor de prim ajutor pentru 3.569 de persoane aflate în dificultate. În afara acestor situaţii, salvatorii au intervenit pentru stingerea a 343 de incendii, precum şi în alte 496 de intervenţii, în sprijinul comunităţilor, cum ar fi deblocare persoane sau animale, distrugere muniţie neexplodată etc”, a transmis, luni, IGSU.
Echipajele de descarcerare au fost solicitate să intervină în 17 cazuri, pentru extragerea victimelor din autoturisme.
”În ciuda eforturilor salvatorilor, 24 de persoane şi-au pierdut viaţa în ultimele 3 zile. Vineri, 9 persoane în judeţele Aegeş, Iaşi, Neamţ, Olt şi Sibiu – 5, sâmbătă 5 persoane în judeţele Braşov şi Covasna, duminică, 10 persoane în judeţele Bacău, Bihor şi Sibiu”, a mai transmis IGSU.
Autor: Cătălina Săplăcan
Data publicării: 26.07.2021
Vizualizari: