La Praznicul Înălțării Sfintei Cruci, miercuri, 14 septembrie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul obștii de la Mănăstirea Cășiel, cu ocazia hramului așezământului monahal și a marcării a 257 de ani de la înființare.
De la ora 10:00, la Altarul de vară din curtea mănăstirii, Părintele Mitropolit Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, în sobor de clerici, în prezența a numeroși pelerini și a oficialităților civile și militare.
După citirea pericopei evanghelice, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Mântuirea noastră vine prin Cruce”, spunându-le celor prezenți că „jertfa Crucii ne izbăvește din păcat și din moarte”.
În cadrul slujbei, Întâistătătorul Eparhiei s-a rugat pentru elevii care recent au început școala, precum și pentru pacea lumii, pentru cei bolnavi, pentru personalul medical și pentru toți cei aflați în slujba aproapelui.
Răspunsurile liturgice au fost date de corul maicilor de la Mănăstirea Cășiel. La chinonic, Eugenia Marinescu și Ioana Breda Morar au interpretat mai multe pricesne.
La finalul Liturghiei, părintele Serafim Bădilă, duhovnicul mănăstirii, a rostit un cuvânt duhovnicesc și a mulțumit ierarhului și tuturor celor prezenți la sărbătoarea așezământului monahal.
În semn de apreciere și recunoștință, pentru întreaga activitate administrativă și pastoral-duhovnicească, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei i-a acordat duhovnicului mănăstirii, protos. Serafim Bădilă, „Crucea Arhiepiscopală”, iar maicii starețe, stavrofora Varvara Georgiu, i-a oferit Ordinul „Episcop Nicolae Ivan”. Domnului ing. Ioan Ungur i-a conferit „Crucea Transilvană” pentru mireni, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Clujului; domnului general de brigadă în retragere Florian Caba i-a acordat Ordinul „Episcop Nicolae Ivan” pentru mireni și domnului ing. Aurel Chirilă Ordinul „Mihai Vodă” pentru mireni. De asemenea, ierarhul le-a oferit cărți duhovnicești tuturor copiilor prezenți și le-a urat succes în noul an școlar.
Mai multe detalii aici https://bit.ly/3BInvqB
Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului