Ca urmare a articolului ”Cornel Șfaițer, așa cum nu l-ai mai văzut! Președintele Politehnicii Iași, replică dură la adresa lui Dragoș Militaru, după ce antrenorul Unirii Dej s-a plâns de arbitraj”, publicat pe Liga2.ro, în data de 21.08.2022, precizăm următoarele:
Raportat la declarația antrenorului nostru, Dragoș Militaru, acordată după partida de sâmbătă cu ACSM Politehnica Iași, menționez că aceasta nu conține niciun cuvânt defăimător la adresa jucătorilor sau echipei ACSM Politehnica Iași (dimpotrivă, antrenorul nostru a spus că meciul a fost câștigat de oaspeți în urma unei execuții frumoase). Așadar, îl rog pe omologul meu de la clubul ieșean să aibă aceeași atitudine de respect față de FC Unirea Dej.
În ceea ce privește lovitura de la punctul cu var primită de oaspeți, vreau să îl înștiințez colegial că arbitrul partidei ne-a relatat în mai multe rânduri că aceasta a fost dictată pentru fault, nicidecum pentru un presupus henț. Cât despre eliminarea jucătorului Gabriel Buta, consider că aceasta a fost foarte clar explicată de antrenorul nostru, în declarația acordată după joc. Dragoș Militaru s-a referit strict la maniera la arbitraj, iar dacă domnul președinte al Politehnicii Iași vrea să se transforme în ”avocatul” domnului arbitru, îl anunț că o poate face la comisiile federale abilitate, care vor studia materialele trimise de noi și care sunt convins că se vor pronunța corect, conform regulamentului.
FC Unirea Dej este un club în plină construcție pe toate palierele și ne bucurăm că la acest moment a ajuns suficient de solid încât să nu se clatine la orice ”adiere” mediatică din partea unora sau altora care încă mai trăiesc din amintirea altor vremuri. În ideea în care prezentul comunicat am fost nevoit să îl transmit, deoarece a fost atacat direct antrenorul și FC Unirea Dej, dar care este contrar principiilor mele despre atribuțiile unui președinte de club, vreau să asigur ACSM Politehnica Iași de tot respectul nostru colegial și să îi urez baftă în continuare.
Gabriel MAGDAȘ
Președinte executiv FC Unirea Dej