
„Săptămâna aceasta vom depăși toate pragurile asumate de guvern (și furnizate de INSP?) pentru cel mai pesimist scenariu în valul 4-Delta.
Astfel săptămâna trecută am depășit vârful de 1,500 de cazuri noi pe zi și săptămâna aceasta îl vom depăși și pe cel de 2,000 de cazuri noi pe zi.
Mai grav, săptămâna aceasta vom depăși maximul prognozat de 4,000 de internări în spitale.
Mult mai grav, am depășit deja pragul de 400 de internări în terapie intensivă și îl vom depăși și pe cel de 500 de internări la ATI.
Cum vor evolua lucrurile în continuare?
Nu știm ce va face guvernul, dacă se mai uită careva din guvern la internări, cazuri grave, decese și alte asemena fleacuri. Știm doar că nu are soluții pregătite peste pragul de 4,000 de internări, tocmai pentru că acesta este cel mai pesimist scenariu pentru care s-au pregătit [cel puțin public].
Mai știm însă din valurile trecute că sistemul nostru medical poate gestiona și valorile care îi va lua prin suprindere pe politicieni, cu o medie de 15,000 de pacienți COVID-19 în spital și 1.500 de internați la ATI cât a fost vârful valului 3.
Pe de altă parte pandemia va evolua predictibil.
Tabelul de predicție de mai jos este foarte simplu și ușor de calculat de orice student cu un program de calcul tabelar (chiar și pe telefon cu Google Sheets).
Prognoza presupune o evoluție nestânjenită de măsuri de protecție și o rată de atenuare de 10% săptămânal a accelerației. Este o atenuare optimistă în acest stadiu al pandemiei în care accelerația a crescut față de săptămâna trecută.
După 2 săptămâni precizia scade mult și progresiv, dar chiar și așa e mai realistă decât prognoza guvernului.
De asemenea prognoza nu conține ipotezele descendente din simulările mai complexe pe care le-am folosit pentru curbele de predicție, dar nici ipoteza ascendentă reprezentată de deschiderea școlilor.
Evoluția însă se apropropie deja tot mai mult de scenariul meu cel mai pesimist (un vârf în jurul a 8,500 de cazuri pe zi) la mijlocul lunii octombrie.
Este foarte probabil ca în luna octombrie se vor lua măsuri de limitare și mă aștept [sper] ca valorile din a doua jumătate a lunii octombrie să nu fie atinse sau să reprezinte vârful valului 4.
Notă:
Acest sistem este un instrument simplu și imprecis dar rapid și util de lucru pentru oricine are nevoie să estimeze rapid pe teren evoluția într-un trend. E ca și cum ai folosi un ceas solar ca să te orientezi în absența unui ceas artizanal. Ultimul e mai precis dar dacă a fost reglat greșit poate produce erori mai mari decât ceasul solar.
Am pregătit ieri seară tabelul de predicție, astfel încât azi putem deja adauga valorile oficiale în coloana de comparație (caractere cursive roșu). O puteți face și voi în continuare pentru a monitoriza evoluția curbelor.
În articolul din Republica am aratatdeja că acest sistem de prognoza a fost optimist în raport cu prognoza de la începutul lunii august pentru luna septembrie. Sper însă din toată inima să ne ajute Bunul Dumnezeu să nu fie optimist și în raport cu evoluția din octombrie.”, a declarat epidemiologul Octavian Jurma în postarea de pe pagina de Facebook.

Autor: Cătălina Săplăcan
Dată publicării: 07.09.2021
Vizualizari: 1