„DESCOPERĂ LUMEA ROBOTICII” este un eveniment organizat de echipa de robotică „VECTRON ROBOTICS #17873” a C. N. „Andrei Mureșanu” Dej în parteneriat cu Asociația părinților elevilor din C. N. „Andrei Mureșanu” Dej, cu scopul de a iniția elevii de toate vârstele în fascinanta lume a roboticii.
Evenimentul se va desfășura Joi, 5 mai 2022, în incinta Muzeului Municipal Dej. Biletul de intrare pentru persoanele adulte este de 10 RON. Achiziționarea unui bilet vă înscrie automat în tombola care va avea loc de la ora 18:00.
Participarea la acest eveniment vă oferă posibilitatea de a descoperi și înțelege procesul pe care îl parcurge o echipă de robotică în realizarea unui robot. De asemenea, o să puteți interacționa cu unul dintre roboții noștri și chiar să-l controlați cu ajutorul unui joystick.
Începând cu ora 14:00 o să puteți urmări, din oră în oră, desfășurarea unui meci demonstrativ din sezonul competițional Freight Frenzy 2021-2022.
Vă reamintim că „Vectron Robotics” este o echipă care participă anual la competițiile de robotică „FIRST Tech Challenge România”. Echipa a fost înființată în anul 2016 de un grup de elevi pasionați de inginerie și tehnologie prin sprijinul acordat de conducerea Colegiului Național “Andrei Mureșanu” Dej. Echipa este mentorată de cinci profesori ai colegiului: Pintea Adrian, Tomșa Gelu, Mureșan Emilia, Man Ana, Pop Nicolae. Programul FIRST este recunoscut la nivel mondial ca fiind cel mai important program de implicare multidisciplinară STEM (știință, tehnologie, inginerie și matematică) din întreaga lume, având scopul de a oferi liceenilor posibilitatea de a aplica concepte integrate pentru rezolvarea problemelor complexe de robotică, dar și de a își dezvolta abilitățile de lucru în echipă, precum și dorința de a îi ajuta pe ceilalți prin activități de mentorat și voluntariat. Programul FIRST Tech Challenge este organizat în România de Asociația „Nație prin Educație”. Programul se dezvoltă fără încetare încă din anul 2016 și are în prezent înscrise peste 160 de echipe de robotică din toată țara.
Vizualizari: