Consiliul Județean Cluj a finalizat o serie de lucrări de întreținere curentă și periodică pe drumul județean DJ 109T (DJ 109C) Nicula – Mănăstirea Nicula. Intervențiile au avut ca scop asigurarea unor condiții optime de siguranță și confort pentru miile de pelerini care sunt așteptați să participe, vineri, 15 august, la hramul Adormirii Maicii Domnului.
Lucrările de întreținere s-au desfășurat pe întregul tronson al drumului județean, în lungime de peste 2,5 kilometri, situat între km 0+000 și km 2+554.
„Am dorit îmbunătățirea urgentă a condițiilor de circulație pe acest sector de drum județean având în vedere că vineri, 15 august, Mănăstirea Nicula celebrează hramul Adormirea Maicii Domnului, eveniment la care sunt așteptați să participe mii de pelerini.”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.
Printre lucrările efectuate se numără colmatarea rosturilor de pe partea carosabilă, amenajarea de rigole de acostament pentru dirijarea apelor pluviale, precum și montarea de parapete metalici și elemente de capăt în zonele unde a fost necesar. În plus, pentru creșterea vizibilității și siguranței rutiere, au fost montați butoni și plăcuțe reflectorizante pe stâlpii de susținere și pe parapete.
Aceste intervenții vin nu doar ca o măsură preventivă pentru gestionarea traficului intens generat de pelerini, ci și ca parte a strategiei Consiliului Județean Cluj de modernizare și întreținere continuă a infrastructurii rutiere județene.
Vizualizari: 55




