
Grecia a impus mai multe restricţii pe două insule turistice vizitate de români: Zakynthos şi oraşul Chania din Creta, pentru a limita răspândirea COVID-19, a declarat ministrul adjunct pentru Protecţia Civilă.
Restricţiile vor intra în vigoare începând de vineri şi vor fi impuse până pe 13 august, după recomandarea comitetului de experţi în boli infecţioase.
Grecia încearcă să reconstruiască sectorul turistic puternic afectat de pandemie, iar în această perioadă se luptă şi cu un val de incendii cauzate de temperaturile extreme.
Zonele afectate sunt insula Zakynthos din vestul Greciei, unde numărul cazurilor noi de COVID-19 a crescut cu 69% faţă de săptămâna precedentă, şi oraşul Chania din Creta, unde au fost cu 54% mai multe infectări.
Autorităţile elene impun carantină pe timp de noapte şi interzic complet muzica în toate localurile, pe cele două insule menţionate. „Facem apel la localnicii şi turiştii din aceste zone să respecte pe deplin măsurile de limitare a răspândirii virusului”, a declarat agenţia de protecţie civilă.
Grecia a înregistrat miercuri, 4 august, 2.856 de noi cazuri de COVID-19 şi 16 decese. Luna trecută, insulele Greciei din sudul Mării Egee au fost marcate cu roşu închis pe harta COVID-19 a Centrului European de Prevenire şi Control al Bolilor după o creştere a numărului de infectări, ceea ce înseamnă că toate călătoriile, cu excepţia celor esenţiale, au fost descurajate.
Autor: Cătălina Săplăcan
Data publicării: 06.08.2021