,,Recunoștință veteranilor de război”
Se aproprie Ziua Veteranilor de Război, pe care o sărbătorim anual la data de 29 aprilie.
În contextul manifestărilor dedicate acestei zile, ier, 26 aprilie, la sediul Diviziei 4 Infanterie „Gemina” din Cluj-Napoca, a avut loc împachetarea cadourilor care vor ajunge la veteranii de război, în perioada următoare.
La activitate au fost invitați să participe și veterani de război din municipiul Cluj-Napoca, cărora le-au fost înmânate, în cadru festiv, pachetele cadou.
De asemenea, au participat locțiitorul comandantului Diviziei 4 Infanterie „Gemina”, generalul de brigadă Nicolae Tonu și reprezentanții Sistemului Național de Ordine Publică și Securitate Națională din Cluj-Napoca.
Astfel, au fost pregătite o parte dintre pachetele simbolice cu produse tradiționale care urmează a fi distribuite, până la Ziua Veteranilor de Război, tuturor celor 1748 de veterani și celor 43 de văduve de război de pe teritoriul României, precum și celor patru veterani din Republica Moldova.
Echipele de distribuire a cadourilor vor fi constituite din personal al unităţilor militare din țară, sprijiniți de voluntari, membri ai asociațiilor și fundațiilor neguvernamentale de profil.
*
Anul acesta se împlinesc 81 de ani de la intrarea României în cel de-Al Doilea Război Mondial, un conflict în care România a înregistrat peste 900.000 de morți, răniți, dispăruți, prizonieri și invalizi, din care aproximativ 92.000 de militari decedați.
Veteranii de război pe care astăzi îi avem alături de noi ne amintesc de momentele de mare cumpănă prin care aceștia au trecut pentru a-și îndeplini nobila misiune de a elibera țara de sub ocupația străină.
Text&foto: Andi Asandei/MApN
Vizualizari: