Consiliul Județean Cluj a autorizat lucrările de introducere a rețelelor de apă potabilă și canalizare în localitatea Straja, comuna Căpușu Mare.
𝘼𝙡𝙞𝙣 𝙏𝙞𝙨𝙚, 𝙥𝙧𝙚𝙨𝙚𝙙𝙞𝙣𝙩𝙚𝙡𝙚 𝘾𝙅 𝘾𝙡𝙪𝙟: „𝘕𝘰𝘶𝘢 𝘪𝘯𝘷𝘦𝘴𝘵𝘪𝘵𝘪𝘦 𝘷𝘢 𝘧𝘪 𝘪𝘯𝘵𝘦𝘨𝘳𝘢𝘵𝘢 𝘪𝘯 𝘳𝘦𝘵𝘦𝘢𝘶𝘢 𝘦𝘥𝘪𝘭𝘪𝘵𝘢𝘳𝘢 𝘫𝘶𝘥𝘦𝘵𝘦𝘢𝘯𝘢 𝘢𝘧𝘭𝘢𝘵𝘢 𝘪𝘯 𝘢𝘥𝘮𝘪𝘯𝘪𝘴𝘵𝘳𝘢𝘳𝘦𝘢 𝘊𝘰𝘮𝘱𝘢𝘯𝘪𝘦𝘪 𝘥𝘦 𝘈𝘱𝘢 𝘚𝘰𝘮𝘦𝘴. 𝘐𝘯 𝘵𝘰𝘵𝘢𝘭, 𝘴𝘦 𝘷𝘰𝘳 𝘳𝘦𝘢𝘭𝘪𝘻𝘢 𝘤𝘤𝘢. 140 𝘥𝘦 𝘣𝘳𝘢𝘯𝘴𝘢𝘮𝘦𝘯𝘵𝘦 𝘥𝘦 𝘢𝘱𝘢 𝘴𝘪 𝘳𝘢𝘤𝘰𝘳𝘥𝘶𝘳𝘪 𝘭𝘢 𝘤𝘢𝘯𝘢𝘭𝘪𝘻𝘢𝘳𝘦, 𝘤𝘦𝘦𝘢 𝘤𝘦 𝘷𝘢 𝘢𝘤𝘰𝘱𝘦𝘳𝘪 𝘪𝘯𝘵𝘳𝘦𝘨 𝘴𝘢𝘵𝘶𝘭”.
Situată la cca. doi km de reședința comunei, localitatea Straja nu beneficiază în prezent de o rețea centralizată de alimentare cu apă și canalizare, realizarea acestei investiții având drept scop creșterea confortului și a nivelului de trai al locuitorilor, în condițiile protejării resurselor de apă existente.
Soluția tehnică propusă prevede realizarea unei rețele de distribuție a apei  în lungime de peste 3 km, care va fi racordată la rețeaua de apă a comunei Căpușu Mare, aflat în administrarea Companiei de Apă “Someș”. De asemenea, va mai fi realizată o stație de pompare a apei precum și zone cu hidranți pentru combaterea incendiilor.
În ceea ce privește sistemul de canalizare, proiectul prevede introducerea unei rețele în lungime de peste 2,9 km, de-a lungul căreia vor fi montate trei stații de pompare ape uzate în zonele în care nu se poate asigura curgerea gravitațională.
Lucrările de execuție, în valoare de 5.210.000 lei, sunt parte a unui proiect finanțat din fonduri ale Consiliului Județean Cluj și sunt prevăzute să dureze 12 luni de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor.

𝘍𝘰𝘵𝘰 𝘢𝘳𝘩𝘪𝘷𝘢 Consiliul Județean Cluj

Vizualizari: