De la începerea conflictului din Ucraina, 2.849 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Acești cetățeni beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

 

 

Pe întreaga perioadă a procedurii, solicitanții de azil pot beneficia de cazare în centrele Inspectoratului General pentru Imigrări, dacă doresc acest lucru, precum și de măsuri de asistență materială, financiară, medicală, consiliere psihologică și juridică de specialitate, acces la piața forței de muncă și activități de adaptare culturală.

 

 

Complementar, pot beneficia de suportul organizațiilor internaționale și neguvernamentale care își desfășoară activitatea în domeniul migrației.

 

 

La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale IGI este de 66.1%.

 

 

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, menționăm că, în data de 5 martie a.c., 91.607 de persoane, dintre care 31.628 de cetățeni ucraineni, au intrat în țară, iar 98.138 de persoane, dintre care 23.180 cetățeni ucraineni, au părăsit teritoriul României.

 

 

Totodată, 22.253 de mijloace de transport au trecut frontiera pe sensul de intrare și 24.300 pe sensul de ieșire.