Foto: Darius Echim/Radio Renașterea

Postul Adormirii Maicii Domnului este o perioada binecuvântată, în care fiecare creștin se nevoiește să postească și de bucate, dar și de răutate.

În timpul acestui post să unim rugăciunea cu starea de pocăință, cu cerere către Maica Domnului ca noi să devenim ascultători față de Dumnezeu, după cum Fecioara Maria este model de ascultare, de sfințenie și de dăruire de sine lui Dumnezeu.

În slujba Paraclisului închinat Maicii Domnului, Paraclis pe care bine ar fi să-l facem în fiecare zi în Biserică sau acasă găsim multă mângâiere și folos duhovnicesc. În catavasia din slujba Paraclisului, îi zicem așa Maicii Domnului:

“O prealuminate nor, Maica lui Dumnezeu pe cei ce se luptă cu noi surpă-i cu dreapta ta cea stapânitoare și atotputernică și celor ce sunt în necazuri le ajută, pe cei asupriți îi mântuiește și dezleagă de păcate pe cei ce se roagă ție ca toate poți câte le voiești ”.

Iar într- o priceasnă mult iubită de credincioși îi cântăm așa Maicii Domnului:

“ O Maicuță Sfântă ,

Te rugăm fierbinte

Să ne-asculți de-a pururi

Marea rugăminte.

 

Nu lăsa Măicuța

Să pierim pe cale,

Căci noi suntem fii

Lacrimilor tale

 

Vino Maică iară

Nu lăsa să piară

Țara și poporul

Turma și păstorul.”

 

Să ne ajute Domnul Hristos, prin rugăciunile Maicii Sale să fim fii ascultători, conștienți fiind că omul care ascultă nu greșește!

Post binecuvântat cu mult folos duhovnicesc!

 

 

Părintele Ioan Buftea, protopop al Protopopiatului Ortodox Dej.

Vizualizari: 7