Campaniile ce vizează prevenția, respectiv depistarea precoce a cancerului de col uterin și a celui de sân, derulate de Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” cu sprijinul Consiliului Județean Cluj, prezintă un interes crescut pentru doamne.
- 𝐀𝐥𝐢𝐧 𝐓𝐢𝐬̦𝐞, 𝐩𝐫𝐞𝐬𝐞𝐝𝐢𝐧𝐭𝐞𝐥𝐞 𝐂𝐨𝐧𝐬𝐢𝐥𝐢𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐉𝐮𝐝𝐞𝐭𝐞𝐚𝐧 𝐂𝐥𝐮𝐣: „𝑁𝑢𝑚𝑎̆𝑟𝑢𝑙 𝑚𝑎𝑟𝑒 𝑎𝑙 𝑝𝑒𝑟𝑠𝑜𝑎𝑛𝑒𝑙𝑜𝑟 𝑑𝑒𝑗𝑎 𝑝𝑟𝑜𝑔𝑟𝑎𝑚𝑎𝑡𝑒 𝑑𝑒𝑚𝑜𝑛𝑠𝑡𝑟𝑒𝑎𝑧𝑎 𝑓𝑎𝑝𝑡𝑢𝑙 𝑐𝑎 𝑑𝑜𝑎𝑚𝑛𝑒𝑙𝑒 𝑎𝑢 𝑖𝑛𝑡𝑒𝑙𝑒𝑠 𝑝𝑒 𝑑𝑒𝑝𝑙𝑖𝑛 𝑖𝑚𝑝𝑜𝑟𝑡𝑎𝑛𝑡𝑎 𝑡𝑒𝑠𝑡𝑎𝑟𝑖𝑖 𝑠̦𝑖 𝑛𝑢𝑚𝑒𝑟𝑜𝑎𝑠𝑒𝑙𝑒 𝑏𝑒𝑛𝑒𝑓𝑖𝑐𝑖𝑖 𝑝𝑒 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑎𝑐𝑒𝑎𝑠𝑡𝑎 𝑙𝑒 𝑎𝑟𝑒 𝑖𝑛 𝑐𝑒𝑒𝑎 𝑐𝑒 𝑝𝑟𝑖𝑣𝑒𝑠̦𝑡𝑒 𝑎𝑠𝑖𝑔𝑢𝑟𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑠𝑡𝑎𝑟𝑖𝑖 𝑑𝑒 𝑠𝑎𝑛𝑎𝑡𝑎𝑡𝑒. 𝑅𝑒𝑣𝑒𝑛𝑖𝑚 𝑐𝑢 𝑖𝑛𝑑𝑒𝑚𝑛𝑢𝑙 𝑑𝑒 𝑎 𝑎𝑐𝑐𝑒𝑠𝑎 𝑐𝑢 𝑖𝑛𝑐𝑟𝑒𝑑𝑒𝑟𝑒 𝑠𝑒𝑟𝑣𝑖𝑐𝑖𝑖𝑙𝑒 𝑔𝑟𝑎𝑡𝑢𝑖𝑡𝑒 𝑜𝑓𝑒𝑟𝑖𝑡𝑒 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑐𝑎 𝑑𝑜𝑎𝑟 𝑝𝑟𝑒𝑣𝑒𝑛𝑡𝑖𝑎 𝑠𝑖 𝑑𝑖𝑎𝑔𝑛𝑜𝑠𝑡𝑖𝑐𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑝𝑟𝑒𝑐𝑜𝑐𝑒 𝑠𝑎𝑙𝑣𝑒𝑎𝑧𝑎̆ 𝑣𝑖𝑒𝑡𝑖!”
Reamintim faptul că în perioada 6-31 martie a.c., pe esplanada stadionului Cluj Arena se desfășoară, de luni până vineri, între orele 08:30 și 20:00, cu ajutorul a două unități mobile aparținând Institutului Oncologic, activități de testare gratuită pentru cancerul de col uterin și pentru cel de sân.
În ceea ce privește testarea pentru prevenirea și depistarea cancerului de col uterin, persoanele interesate pot apela, pentru programări și informații, numărul de telefon 𝟎𝟐𝟏𝟓.𝟐𝟕𝟕.𝟓𝟗𝟖, de luni până vineri, în intervalul orar 9:00 – 18:00.
- Serviciile medicale se adresează femeilor cu vârsta cuprinsă între 24 și 64 de ani care au domiciliul în oricare dintre județele Cluj, Bihor, Maramureș, Satu Mare, Sălaj și Bistrița-Năsăud.
Totodată, mamografiile gratuite se realizează, de asemenea, în baza unei programări prealabile la numărul de telefon 𝟎𝟕𝟓𝟖.𝟔𝟐𝟏.𝟑𝟗𝟓, de luni până vineri, între orele 08:30 – 16:00.
- Și în această situație sunt vizate femeile care locuiesc în cele șase județe ale regiunii Nord-Vest: Cluj, Bihor, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Satu Mare și Sălaj și care au vârsta cuprinsă între 50 și 69 de ani.