Cluj-Napoca: încă 18 autobuze electrice pentru municipiu și zona metropolitană

 

Municipiul Cluj-Napoca, în parteneriat cu Primăria Comunei Florești – Cluj, a depus proiecte în valoare de peste 14 milioane EURO pentru achiziționarea a 18 autobuze electrice și 47 stații de reincărcare pentru vehicule electrice.

Proiectul „Dezvoltarea sistemului de transport public ecologic prin achiziționarea de autobuze electrice și stații de încărcare” a fost depus pentru finanțare în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta C10 – Fondul local, Obiectul de investiții I.1.1 – Înnoirea parcului de vehicule destinate transportului public (achiziția de vehicule nepoluante).

Prin dezvoltarea sistemului care utilizează autobuze electrice în transportul public urban în municipiul Cluj‐Napoca se urmărește:

– Scăderea emisiilor poluante de CO2 produse de transportul public urban datorită unei

eficienței energetice ridicate;

– Reducerea nivelului de zgomot și îmbunătățirea purității aerului, pentru adoptarea

actualelor norme și directive ale UE;

– Reducerea consumului de resursele primare din combustibili fosili;

– Exploatarea sustenabilă a flotei de transport urban de călători;

– Creșterea gradului de confort al călătorilor.

Obiectivul municipalității este ca până în 2028, întreaga flotă de transport public care circulă în Cluj-Napoca să fie alcătuită din mijloace de transport nepoluante.

Vizualizari: 1