În legătură cu meciul de fotbal dintre echipele CSA STEAUA București și F.C. Universitatea Cluj, care s-a desfășurat ieri, 04 mai 2022, începând cu ora 19:00, Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București face următoarele precizări:

 

În scop de prevenire a săvârșirii unor fapte antisociale, conform prevederilor legale în vigoare, la intrarea în municipiul București, a fost efectuat un control al vehiculelor și bagajelor aparținând suporterilor echipei oaspete, precum și un control corporal preventiv asupra acestor persoane.

 

Au fost depistate mai multe obiecte contondente, interzise de cadrul normativ actual, în acest context.

 

În continuare, se fac verificări, urmând a fi întocmite actele necesare începerii cercetărilor.

 

 

 

 

Sursa: Jandarmeria Română

Vizualizari: