Consiliul Județean Cluj și Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, unitate sanitară din subordinea forului administrativ județean, au finalizat lucrările de modernizare a unor cabinete și spații din incinta Ambulatoriului Integrat, situat pe str. Moților nr. 19.
𝐀𝐥𝐢𝐧 𝐓𝐢𝐬̦𝐞, 𝐩𝐫𝐞𝐬𝐞𝐝𝐢𝐧𝐭𝐞𝐥𝐞 𝐂𝐨𝐧𝐬𝐢𝐥𝐢𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐉𝐮𝐝𝐞𝐭𝐞𝐚𝐧 𝐂𝐥𝐮𝐣: „𝘊𝘰𝘯𝘵𝘪𝘯𝘶𝘢𝘮 𝘴𝘢 𝘪𝘯𝘷𝘦𝘴𝘵𝘪𝘮 𝘪𝘯 𝘴𝘢𝘯𝘢𝘵𝘢𝘵𝘦. 𝘋𝘰𝘳𝘪𝘯𝘵𝘢 𝘯𝘰𝘢𝘴𝘵𝘳𝘢 𝘦𝘴𝘵𝘦 𝘢𝘤𝘦𝘦𝘢 𝘥𝘦 𝘢 𝘤𝘰𝘯𝘵𝘳𝘪𝘣𝘶𝘪 𝘭𝘢 𝘪𝘮𝘣𝘶𝘯𝘢𝘵𝘢𝘵𝘪𝘳𝘦𝘢 𝘤𝘢𝘭𝘪𝘵𝘢𝘵𝘪𝘪 𝘪𝘯𝘧𝘳𝘢𝘴𝘵𝘳𝘶𝘤𝘵𝘶𝘳𝘪𝘪 𝘮𝘦𝘥𝘪𝘤𝘢𝘭𝘦, 𝘢𝘴𝘵𝘧𝘦𝘭 𝘪𝘯𝘤𝘢𝘵 𝘴𝘦𝘳𝘷𝘪𝘤𝘪𝘪𝘭𝘦 𝘰𝘧𝘦𝘳𝘪𝘵𝘦 𝘱𝘢𝘤𝘪𝘦𝘯𝘵𝘪𝘭𝘰𝘳 𝘴𝘢 𝘧𝘪𝘦 𝘭𝘢 𝘤𝘦𝘭𝘦 𝘮𝘢𝘪 𝘪𝘯𝘢𝘭𝘵𝘦 𝘴𝘵𝘢𝘯𝘥𝘢𝘳𝘥𝘦.”
Pentru materializarea acestei investiții, forul administrativ județean a alocat, din bugetul propriu al instituției, nu mai puțin de 1.117.370 de lei.
Principalele operațiuni efectuate au constat în dezafectarea instalațiilor vechi și a finisajelor existente, înlocuirea pardoselilor, refacerea circuitelor electrice și a instalațiilor sanitare, aplicarea unor noi soluții de finisaj, precum și montarea obiectelor sanitare noi.
La parterul corpului A au fost modernizate cabinetele de oftalmologie, alergologie, ortopedie pediatrică și sala de recoltare. La etajul 3 al clădirii s-a intervenit asupra unor săli de tratament și a unor spații în care acum își desfășoară activitatea cabinetul de urologie, în cadrul căruia s-a realizat compartimentul de explorări funcționale renale. Nu în ultimul rând, la etajul 4 au fost modernizate cabinetele de ginecologie, balneologie și diabet, fiind, de asemenea, realizat un spațiu pentru sterilizare.
Vizualizari: