Asociația „Vă Ajutăm din Dej” anunță continuarea proiectului „Împreună Împlinim Vise” – Ediția a III-a, o școală de vară destinată copiilor din medii dezavantajate.
Proiectul se va desfășura pe parcursul a cinci zile, în perioada 21-25 iulie 2025, și va implica un grup țintă format din 40 de copii (între 6 și 16 ani) din familiile beneficiare sau aflate în evidența Asociației „Vă Ajutăm din Dej”. De asemenea, proiectul va beneficia de participarea a 10 membri ai asociației precum și voluntari cadre didactice din unitățile de învățământ din Dej. Ne bucurăm că, pentru al treilea an consecutiv, avem alături Consiliul Județean Cluj, care cofinanțează acest proiect și ne sprijină să-l facem posibil.
„Împreună Împlinim Vise” oferă o gamă variată de activități menite să dezvolte abilitățile sociale și cognitive ale copiilor. Aceștia vor participa la ateliere de creație, dans și cântec, activități tehnico-științifice, educație sanitară și financiară, dezvoltarea abilităților de viață, gătit, lectură și jocuri. De asemenea, vor beneficia de o excursie la Muzeul de Artă Imersivă Contemporană Mina Cluj și la Centrul de echitație Toni Land.
Suntem mândri să ducem acest proiect mai departe și dorim să mulțumim sponsorilor noștri actuali, pentru generozitatea și contribuția lor.
Pentru a oferi o experiență de neuitat copiilor implicați, ne dorim să atragem noi sponsori care să se alăture acestui demers. Suntem în căutare de parteneri care să împărtășească viziunea noastră și să fie dedicați sprijinirii comunității și educației copiilor.
Pentru mai multe informații despre posibilitățile de sponsorizare și despre modul în care puteți deveni parte a acestui proiect, vă rugăm să contactați la telefon 0723290245 sau pe email: vaajutamdindej@gmail.com.
Asociația „Vă Ajutăm din Dej” este o organizație non-profit care activează în domeniul asistenței sociale și educației, având ca scop îmbunătățirea calității vieții și sprijinirea persoanelor și familiilor aflate în dificultate. Prin proiectele noastre, încercăm să aducem echilibru acolo unde lipsește, să sprijinim copiii și familiile aflate în nevoie și să construim, pas cu pas, o comunitate în care nimeni nu este lăsat în urmă.
Vizualizari: 34