Exercițiul Mărășești 22.2
Aproximativ 800 de militari români și americani, cu peste 70 de mijloace
tehnice, se instruiesc în comun, în perioada 10-21 octombrie, la Centrul
Secundar de Instruire pentru Luptă din Babadag, judeţul Tulcea, în
cadrul exerciţiului „Mărășești 22.2″.

La ceremonia de deschidere a avut au luat parte detașamente reprezentative ale structurilor subordonate Brigăzii 9 Mecanizată „Mărășești” și un detașament cu partenerii americani ai Diviziei 101 Parașutiști dislocați la Baza 57 Aeriană „Mihail Kogălniceanu”.
➡️ Exerciţiul ,,Mărășești 22.2″ se desfăşoară anual pe teritoriul
României şi are ca obiective creşterea interoperabilităţii cu partenerul strategic dislocat la Baza 57 Aeriană din Mihail Kogălniceanu,
menţinerea capabilităţii de dislocare şi instruire în comun prin
exersarea sprijinului logistic aferent și dezvoltarea unui mediu
regional favorabil în vederea cooperării militare multinaţionale.

Foto: ceremonia de deschidere a exercițiului „Mărășești 22.2”, 11 octombrie/Ministerul Apărării Naționale