
În Cluj-Napoca a fost organizată o întreagă săptămână dedicată comunității LGBTQIA din Cluj și se va încheia duminică, 22 august, cu marșul Cluj Pride.
Astfel, au mai rămas 4 zile din programul festivalului organizat pentru comunitatea LGBTQ+ din Cluj:
Joi, 19 august
17:30 – 19:00 – O poveste transgen (cu Antonella, moderat de Matei Maxim / Cosmic House)
19:00 – 20:30 – Personalitatea Borderline: Perspective Queer (cu Sasha Lupșe & Ruth Borgfjord / Cosmic House)
19:00 – 22:30 – Polymeet Queer (Care / Cosmic House)
19:00 – 20:00 – Fetele joacă fotbal la Pride (Queer Sisterhood & Cluj United / Baza Sportivă Gheorgheni)
Vineri, 20 august
17:00 – 18:30 – Queer Cooking (cu Oana Dorobanju & Queer Sisterhood / Cosmic House)
19:00 – 21:00 – Vocile Comunității (Cosmic House)
21:00 – 22:30 – Biblioteca Vie ( Cosmic House)
Sâmbătă, 21 august
09:00 – 11:00 – Acroyoga ( Care/ Parcul Central)
11:00 – 15:00 – Queer Vegan Hike ( cu CVQ, pentru persoanele queer și invitații acestora)
19:00 – 19:15 – Vogue Performance ( cu Răzvan Matei / Cosmic House)
19:15 – 22:30 – Performance +SHE+ ( cu Corina Sucarov / Cosmic House)
21:00 – 02:00 – Bairam la Pride ( Intrare gratuită / Urania Palace)
Duminică, 22 august
12:00 – 14:00 -Marșul Cluj Pride
18:00 – 20:00 Expoziție „Joy in Visual Arts” (coordonată de Daniela Groza cu artiști clujeni în Focu Atelier / Casa Tranzit)
19:00 – 21:00 – Queers Against Speciesism ( A – CASĂ)
Zilnic
17:00 – 23:00 – Queer Village (program anunțat separat / Cosmic House )
„După un an de pauză din cauza restricțiilor impuse de pandemia COVID-19, festivalul dedicat comunității LGBTQ+ revine în forță la Cluj-Napoca. Cluj Pride, organizat de asociația LGBTQ+ clujeană PRIDE România în parteneriat cu grupul Queer Sisterhood Cluj, va avea loc anul acesta între 16 și 22 august. Festivalul va culmina la sfârșitul săptămânii cu marșul Cluj Pride. Organizatorii vor anunța detaliile marșului în zilele ce urmează.
Această ediție a Cluj Pride marchează 20 de ani de la abrogarea Articolului 200 din Codul Penal, care incrimina relațiile între persoanele de același sex. Două decenii mai târziu, evenimentele din programul festivalului își propun să celebreze diversitatea în mod inedit, à la Cluj, și să reflecte asupra evoluției situației drepturilor minorităților sexuale din România. În același timp, membrii comunității LGBTQ+, precum și prietenii, familia și susținătorii acestora, sunt chemați să continue lupta pentru respect și egalitate.
„Cluj Pride celebrează diversitatea noastră atât ca și comunitate, precum și la nivel individual. Suntem o comunitate frumoasă, eclectică și intersecțională, iar culorile noastre sunt menite să strălucească la soare, nu ascunse în dulap. Suntem mândri și suntem aici ca în anii trecuți, fericiți să ne revedem și să demonstrăm ce faină e DIVERSITATEA À LA CLUJ”, a declarat Andrada Popa, președintele Asociației PRIDE România.
Cluj Pride sărbătorește libertatea de a fi și a iubi fără a fi dus la închisoare, acceptarea și buna înțelegere între oameni diferiți. Suntem vizibili ca persoane LGBTQ+ pentru că existăm și dorim să fim autentici, dar suntem aici și pentru cei care nu pot să fie vizibili din cauza familiilor homofobe, a mediului de muncă discriminatoriu sau a violenței pe care au experimentat-o. Le trimitem acestora mesajul nostru de iubire și speranță”, a comunicat Ruth Borgfjord, fondatoarea Queer Sisterhood Cluj.
Toate evenimentele din cadrul festivalului Cluj Pride se vor desfășura cu respectarea măsurilor de sănătate publică în vigoare.”, au transmis reprezentanții Cluj Pride pe pagina de Facebook.
Autor: Cătălina Săplăcan
Data publicării: 19.08.2021
Vizualizari: 3