Sursa foto: Mitropolia Clujului

 

Mănăstirea de la Nicula, aflată la câțiva kilometri distanță de orașul Gherla, județul Cluj, face parte din topul celor mai frumoase mănăstiri din România.

În fiecare an, pe data de 15 august, atunci când mănăstirea Nicula își serbează hramul, Adormirea Maicii Domnului, aici se strâng mii de pelerini din țară și de peste hotare, care se închină și se roagă în poienile din jurul bisericii.

 

Pelerinajul începe în 12 august și se termină în 16 august.

 

Anul acesta, marele praznic al Adormirii Maicii Domnului, întâmpinat cu multă evlavie de toți credincioșii, va fi precedat de tradiționalul pelerinaj „La Nicula colo-n deal”. Momentul amintește de anul 1699, când icoana pictată de preotul ortodox Luca din Iclod și aflată în biserica din Nicula a lăcrimat vreme de trei săptămâni.

 

Procesiunea va începe sâmbătă, 14 august 2021, de la ora 12:00, de la Biserica Sfântul Nicolae, din parcul central al orașului Gherla și va continua pe jos până la biserica de lemn din incinta Mănăstirii Nicula.

 

Procesiunea va fi condusă de către IPS Arhiepiscop și Mitropolit Andrei.

 

De la ora 18:00, pe altarul de vară al Mânăstirii va fi săvârșită slujba Vecerniei Mari și a Litiei, iar de la ora 22:00, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului va fi scoasă din biserică și va fi săvârșită Slujba Utreniei și Prohodul Maicii Domnului.

 

Toate aceste slujbe de priveghere vor culmina cu procesiunea icoanei, în jurul orei 02:00.
Adormirea Maicii Domnului 2021.

În ziua praznicului, duminică, 15 august 2021, de la ora 9.00, tot pe altarul de vară, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, va săvârși Sfânta Liturghie și va rosti pelerinilor un cuvânt de învățătură.

 

„Pe toată perioada prezenței lor la Mânăstirea Nicula, credincioșii sunt sfătuiți să poarte mască de protecție, să respecte măsurile de distanțare și să fie responsabili unii față de alții și mai ales față de ce lasă în urma lor, știind că pășesc într-o grădină a Maicii Domnului”, a transmis Mitropolia Clujului.

 

De asemenea, în satul Nicula urmează să fie amplasat și un punct temporar de vaccinare anti-COVID.

 

Adormirea Maicii Domnului 2021. Joi, 12 august

06:00

  • Acatistul Acoperământului Maicii Domnului
  • Ceasurile III și VI
  • Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur

18:00

  • Ceasul IX, Vecernia, Pavecernița Mica și Acatistul Adormirii Maicii Domnului

21:00

  • Miezonoptica, Utrenia și Ceasul I

Adormirea Maicii Domnului 2021. Vineri, 13 august

07:00

  • Acatistul Acoperământului Maicii Domnului
  • Ceasurile III și VI
  • Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur
  • Slujește și predică PS. Macarie al Europei de Nord

15:00

  • Taina Sfântului Maslu

18:00

  • Ceasul IX, Vecernia și Acatistul Adormirii Maicii Domnului

21:00

  • Miezonoptica, Utrenia și Ceasul I

Adormirea Maicii Domnului 2021. Sâmbătă, 14 august

07:00

  • Acatistul Acoperământului Maicii Domnului
  • Ceasurile III și VI
  • Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur
  • Slujește și predică PS: Benedict Bistrițeanul

12:00

  • Taina Sfântului Maslu
  • Plecarea soborului de arhierei din Gherla spre Mănăstirea Nicula

18:00

  • Vecernia cu Litie
  • Slujește IPS Andrei Andreicuț în sobor de arhierei, preoți și diaconi

21:30

  • Scoaterea Icoanei Făcătoare de minuni a Maicii Domnului

22:00

  • Utrenia și Prohodul Maicii DOmnului
  • Înconjurul bisericii cu Icoana (în jurul orei 02:00)
  • Moliftele Sfântului Vasile cel Mare

Adormirea Maicii Domnului 2021. Duminică, 15 august – Adormirea Maicii Domnului

05:00

  • Sfânta Liturghie în biserică

08:00

  • Acatistul Adormirii Maicii Domnului

09:00

  • Sfânta Liturghie arhierească în sobor de arhierei, preoți și diaconi
  • Predică – IPS Andrei Andreicuț.

 

 

 

 

 

Autor: Cătălina Săplăcan

Data publicării: 12.08.2021

Vizualizari: 2