La data de 29 iulie, în fiecare an, este marcată Ziua Imnului Național al României, simbol național, alături de drapelul tricolor, stema țării, precum și sigiliul statului. Ziua Imnului Național al României – 29 iulie a fost proclamată prin Legea nr. 99/1998.

Din 1989, Imnul Național al României este „Deșteaptă-te, române!”. Versurile aparțin lui Andrei Mureșanu (1816-1863), poet de factură romantică, ziarist, traducător, un adevărat tribun al epocii marcate de Revoluția de la 1848. Muzica a fost compusă de Anton Pann (1796-1854), poet și etnograf, om de mare cultură, cântăreț și autor de manuale de muzică.

Istoria imnului

Începând din 1848, „Deșteaptă-te, române!” a fost un cântec foarte drag românilor, insuflându-le curajul în timpul momentelor cruciale, în timpul Războiului de Independență (1877-1878), în Primul și al Doilea Război Mondial. Mai ales în zilele imediat următoare actului de la 23 august 1944, când România s-a desprins din alianța cu Germania lui Hitler, alăturându-se Aliaților, acest imn a fost cântat în mod spontan și emis la stațiile radio.

Imediat după instaurarea deplinei dictaturi comuniste, la 30 decembrie 1947, când regele Mihai I a abdicat, „Deșteaptă-te, române!”, precum și alte marșuri și cântece patriotice au fost interzise, intonarea sau fredonarea lor fiind pedepsită cu ani grei de închisoare. Din anii ’70, melodia a putut fi din nou cântată, dar cu versurile originale modificate.

Pe 22 decembrie 1989, în timpul revoluției anticomuniste, imnul a izbucnit pe străzi, însoțind uriașele mase de oameni, risipind frica de moarte și unind întregul popor în sentimentele nobile ale momentului. Astfel, instituirea sa ca imn național a venit de la sine, sub formidabila presiune a manifestanților.

Deșteaptă-te române a fost ales imn național al României și a fost consacrat prin Constituția din 1991, ulterior modificată și completată prin Legea de revizuire nr.429/2003. În forma actuală, prin articolul 12, Constituția prevede că imnul este considerat simbol național împreună cu drapelul, stema țării și sigiliul statului.

Imnul de stat al României este alcătuit din unsprezece strofe, iar la ocazii festive se interpretează strofele 1, 2, 4 și 11.

Lucruri mai puțin știute despre Imnul Național al României:

  • timp de câțiva ani, imnul “Deșteaptă-te române” a fost și imnul național al Republicii Moldova, iar ulterior acesta a fost înlocuit cu “Limba noastră”, în 1994.
  • Imnul Național este format din unsprezece strofe, iar primele trei și ultima strofă sunt cîntate la ocazii festive.
  • de-a lungul timpului, România a mai avut și alte imnuri naționale. Printre acestea s-au numărat: “Trăiască Regele”, de Vasile Alecsandri (1866-1948, “Zdrobite cătușe”, pe versurile de Aurel Baranga și muzica de Matei Socor (1848-1953), “Te slăvim Românie”, “Trei culori”, pe muzica lui Ciprian Porumbescu.
  • la inițiativa Senatului României, data de 29 iulie a devenit Ziua Imnului Național.

 

 

 

 

 

Autor: Cătălina Săplăcan

Data publicării: 29.07.2021

Vizualizari: 2