
👉Inca un sofer prins drogat la volan. In cursul zilei de ieri, în jurul orei 15.40, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Dej, au oprit în trafic, pe strada George Coșbuc, din municipiu, un autoturism condus de un tânăr de 19 ani, din comuna Cuzdrioara, aflat sub influența substanțelor psihoactive.
Tânărul a fost testat cu aparatul Drugtest, rezultatul fiind pozitiv, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice.
În cauză a fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului sau altor substanțe.
👉Accident stupid in localitatea Ciresoaia. Un barbat in varsta de 46 de ani a murit in timp ce repara un autoturism. Masina era suspendata pe un cric iar barbatul efectua lucrari sub caroserie, insa la un moment dat cricul a cazut, barbatul fiind prins sub masina. In urma apelului la 112, la fata locului s-au deplasat de urgenta echipajele de salvare din Beclean si Bistrita, dar din nefericire, dupa o ora de resuscitare, a fost constatat decesul. Politistii au deschis o ancheta si urmeaza sa afle circumsantele producerii nefericitului incident.
👉A fost stabilit constructorul care va reabilita cele doua drumuri judetene dinspre Mica, respectiv Vad, distruse de traficul greu redirectionat de pe podul de la Dej. Lucrările vor fi executate de Claro Build SRL și au o valoare de 8.5 milioane de lei, la care se adauga TVA, finanțarea fiind asigurată din fondurile guvernamentale pentru situații de urgență. Operațiunile vor demara în cursul săptămânii viitoare și au un termen de execuție de maximum patru luni, transmite consiliul judetean.
În funcție de starea în care se află diferitele tronsoane, lucrările vor consta în frezarea zonelor deteriorate, realizarea stratului de blocaj din piatră brută, refacerea fundației din piatră brută și din balast, plombarea gropilor, refacerea șanțurilor și a rigolelor, desfundarea de podețe, montarea de parapeți metalici, așternerea de covor asfaltic și realizarea de marcaje rutiere.
👉Ieri, pe Stadionul Municipal a avut loc reunirea echipei de fotbal Unirea Dej. Nu au fost noutăți la prima ședință de pregătire condusă de către antrenorul principal Dragoș Militaru și staff-ul său, dupa cum au transmis chiar reprezentantii echipei. Ieri, in prima zi, au ieșit pe teren aproape toti jucatorii, cu exceptia celor care au lipsit motivat, cum ar fi Alexandru GÎȚ și Patric TODEREAN. De asemenea, Dorian RAILEAN (portar) are câteva zile în plus de vacanță, ca urmare a convocării la naționala Moldovei. De asemenea, căpitanul Marius CĂTINEAN (mijlocaș) se află în recuperare după accidentarea suferită în luna aprilie și nu a fost prezent la reunire.
👉Suntem sub incidenta unui cod galben de instabilitate atmosferică, anuntat de meteorologi pentru nord-vestul ţării şi în zona Munţilor Apuseni. De astazi si pana maine, instabilitatea va cuprinde treptat întreaga ţară.
Potrivit ANM, în vestul şi nord-vestul ţării, precum şi în zona Munţilor Apuseni, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului şi vijelii (viteze la rafală de peste 55…75 km/h), averse torenţiale şi izolat grindină.
Cantităţile de apă vor depăşi 20…35 l/mp.
👉Mișcarea de protest declanșată de câteva zile la nivel național a ajuns aseara la benzinăriile din Gherla. COnfrom Gherla Info, Zeci de șoferi, nemulțumiți de prețurile la combustibil, dar și de indolența guvernului, care nu ia nicio măsură pentru a stopa marirea preturilor, i-au făcut să treacă la metode de protest. Începând cu ora 18, la benzinăria Petrom de pe strada Clujului, șoferii s-au pus la coadă, cu mașini mari și mici, chiar și de serviciu, pentru a bloca activitatea stației. În claxoane puternice, șoferii ajunși la pompă au alimentat cât de puțin au putut, astfel că pe bonuri au apărut sume de plată de 0,92 lei sau 1,01 lei. Apoi s-au pus din nou la coadă și au repetat manevra. Ei le-au cerut tuturor să plătească cu cardul, astfel încât benzinăria să piardă și din această sumă. Echipaje de Poliție și Jandarmerie au monitorizat desfășurarea protestului spontan insa nu a fost nevoie de interventia lor.
👉Daca ai drum la CLuj-Napoca, trebuie sa stii ca in perioada 17-26 iunie sunt restrictii de circulatie in mai multe zone, cu ocazia desfășurării „Festivalul Internațional de Film Transilvania – care incepe astazi.
Astfel, din aceasta seara de la ora 20 pana la 23, se inchide circulatia pe str. Napoca, Piaţa Unirii (latura de sud şi est), str. Universităţii, Bd-ul Eroilor și va fi restrictionata circulatia rutiera pe banda trei de pe latura de est a Pieței Unirii, în intervalul orar 17.30 – 23.00 pentru „Gala de Deschidere”.
-Maine, restrictia va fi între orele 20.30 – 23.30 pe str. Napoca, Piaţa Unirii (latura de sud şi est), str. Universităţii, Bd-ul Eroilor.
In 25 iunie 2022, orele 22.00 până în data de 26 iunie 2022, orele 02.00, vor fi restrictii pe str. Nordului intersecție cu str. Romul Ladea, cu excepția riveranilor, pentru gala de închidere a TIFF.21
👉Autoritatile trag un nou semnal de alarma catre adolescenti. Mare atentie unde vreti sa va faceti fotografii in vacanta de vara, in niciun caz in apropierea caii ferate. Un alt tanar, de data aceasta in varsta de 15 ani, a murit ieri la Alba-iulia, dupa ce a vrut sa isi faca un selfie pe un vagon de tren stationat in apropierea garii industriale din oras. Baiatul a urcat pe vagon, dar liniile de inalta tensiune de deasupra au facut un arc electric si l-au trantit la pamant. La fata locului s-au deplasat echipajele medicale, dar medicii nu au reusit sa il readuca la viata, constatand decesul. Inca de anul trecut, Politia Romana a lansat o campanie de constientizare pentru a evita astfel de situatii, tot mai frecvente in ultima perioada. Specialistii le transmit adolescentilor ca nu e nevoie sa atinga firele de inalta tensiune pentru a fi curentati, si reprezinta pericol major doar daca se apropie de acestea.
👉Ministrul Educației propune acordarea de calificative „admis/respins” în clasele gimnaziale, pentru materiile: muzică, desen, educație fizică. Sorin Câmpeanu a spus că acest lucru reprezintă o rezolvare la diminuarea „goanei după note”, pe care unii copii sunt presati de parinti sa o faca. Cat despre renuntarea la festivitatea de premiere de la final de an scolar, dupa petitia lansata in spatiul public de o profesoara, ministrul a declarat ca Nu trebuie să demotivăm elevii prin exagerarea importanței acordate acestor festivități de premiere.
Alex Prunean
Vizualizari: