👉Sute de caini de toate rasele impreuna cu stapanii lor si-au dat intalnire weekendul acesta la Jucu la o competitie chinologica. Arbitrii din Olanda, Portugalia, Croaţia, Slovenia, dar şi din România au fost nevoiti să aleagă…. cel mai frumos şi dresat câine, iar decizia nu a fost deloc una usoara. Rand pe rand, cateii insotiti de stapani au intrat in ring si si-au aratat toata splendoarea. Arbitri au punctat fiecare element, de la estetica, dantura, coafura, atitudine si mai ales modul in care stie sa paseasca la pas cu stapanul. La concurs au participat si multi concurenti din Dej.

VOX
In pauzele competitiei, cei prezenti au putut vedea mai multe demonstratii de dresaj canin sustinute de instructori din Cluj-Napoca.

👉Vineri, la Cluj-Napoca, a fost prezentat prototipul primei masini electrice produsa in judetul Cluj. Conceptul apartine unui grup de investitori romani, care au cheltuit pana acum aproape 500 000 euro pentru acest proiect, iar in viitor, cei implicati isi doresc sa inceapa si productia de serie.
Dezvoltarea proiectului a durat timp de 4 ani de zile, iar designul ii apartine artistului Peter din Targu Mures, care a realizat si prima masina de lemn din Romania, expusa in 2015 la Frankfurt. Masina are in dotare doua motoare, puse pe cele doua roti din spate, iar cei doi acumulatori sunt produsi tot in Romania. In prezent, autonomia acestora este de aproximativ 350 km, dar capacitatea ar putea fi marita. Viteza maxima pana la care poate ajunge este de 140 km/h.
Oglinzile retrovizoare au fost inlocuite cu camere video, accesul in masina se face cu ajutorul unor senzori, deasupra carora soferul trebuie sa isi apropie mana, iar cheia de pornire nu exista.

In continuare, George Buhnici, vlogger in domeniul inovatiei:

Prototipul a fost deja prezentat la RAR pentru omologare, iar procesul este in curs.

👉Cu ocazia Zilei Copilului, elevii Clubului de Pictură “Elena Szervaczius”, în parteneriat cu Asociația de Părinți a CNAMD și Muzeul Municipal Dej, își vor expune lucrările pe simezele Muzeului Municipal Dej.
Evenimentul va incepe joi, 2 iunie, de la ora 12. Expoziția va fi deschisă publicului larg până la ora 18.00, când va fi vernisată în prezența autorităților, a cadrelor didactice și a membrilor comunității artistice.
Participanții la eveniment vor avea posibilitatea să achiziționeze lucrările expuse, fondurile rezultate urmând a susține activitatea clubului de pictură de la Colegiul National “Andrei Muresanu” Dej.
Totodată, familia Szervaczius pune la dispoziția vizitatorilor lucrări semnate de marea artistă, precum și materiale biografice și publicistice, ca omagiu adus celei care în acest an ar fi aniversat 90 de ani de existență și care patronează clubul de pictură- Elena Szervaczius.

👉In 20 mai s-a desfăşurat la Dej Concursul Regional de Matematică „Leon Birnbaum”. Competitia, ajunsa la ediţia a X-a, s-a derulat în cadrul manifestărilor prilejuite de Zilele Liceului Teoretic „Alexandru Papiu Ilarian”. Peste 180 de elevi de gimnaziu din Dej, Gherla dar si din comunele limitrofe s-au intrecut la matematica, iar coordonator, si in acest an a fost pfoesorul Sorin Borodi.
Dupa corectarea lucrarilor, cei mai buni au fost premiati. Astfel, la clasa a patra, locul 1 a fost obtinut de Buda Andrei Stefan, la clasa a V-a, de Nistor Justin si Vaida Mihaela, la clasa a VI-a, locul 1 a fost obtinut de Mocan Amelia, la clasa a vii-a, Itt Adriana, iar la clasa a opta, Barbu Stefan si Vinte Medeea.

👉Dupa ce saptamana trecuta, Dejul a fost gazda olimpiadei nationala de oina fete, acum a venit randul echipelor de baiet sa isi demonstreze priceperea la oina, in cadrul olimpiadei nationale desfasurata la Roman, in judetul Neamt. Judetul Cluj a fost reprezentat de echipa Liceului Tehnologic „Constantin Brâncuși” Dej, iar componentii echipei s-au intors acasa cu titlul de vicecampioni nationali. Elevii au fost antrenati de procesorul Francisc Daniel Gall.

👉Primăria Municipiului Dej anunță continuarea lucrărilor pentru modernizarea străzii Crângului. După ridicarea la cotă a canalelor aferente rețelei de canalizare menajeră și apă pluvială, a inceput turnarea placii de beton din jurul capacelor de canalizare, urmand ca in curand sa fie turnat stratul 2 de asfalt. Pentru fluidizarea traficului, pe parcursul intervențiilor circulația va fi dirijată inclusiv prin sistem de semaforizare.
Soferii sunt sfatutiti sa foloseasca rute alternatvie, cum ar fi str. Mihai Viteazu- str. Minerilor- str. Văii
– str. 1 Mai – str. Vâlcele
– Str. Florilor- Al. Tomis- str. Unirii( pentru acces în cartierul Dealul Florilor)

👉Pe teritoriul României nu a fost înregistrat niciun caz de variolă a maimuţei sau suspiciune de îmbolnăvire, informează Ministerul Sănătăţii (MS), într-un mesaj pe Facebook.
Anunţul vine în contextul informaţiilor apărute în mediul online cu privire la un posibil caz de variolă la Spitalul Municipal din Rădăuţi, din judeţul Suceava. Pe de alta parte, si specialistii platformei RO VACCINARE au transmis ca variola maimutei nu e o boală care să ne îngrijoreze din cale-afară, în condițiile în care au fost depistate mii de cazuri în Africa în cursul ultimilor 50 de ani. De asemenea, se știe că boala n-are nici pe departe transmisibilitatea variolei clasice sau a SARS-CoV-2 și că este mult mai puțin patogenă decât variola, se arată pe pagina Facebook a RO Vaccinare, care preia declarațiile dr. Cristian Apetrei, profesor român în Departamentul de Microbiologie și Genetică Moleculară.
Acesta spune că boala nu are transmisibilitatea variolei, dar se transmite de la om la om, mai ales prin secreții. De asemenea, rata mortalitatii este extrem de mica, intre 3 si 6%.

👉Două săptămâni ne mai despart până la deschiderea unuia dintre cele mai vechi si celebre târguri din Transilvania, cel de la Negreni din județul Cluj.
Astfel, Târgul de vară de la Negreni (Feketetói vásár), cunoscut și ca ”Târgul coaselor”, va avea loc în perioada 6 -12 iunie, după doi ani de pauză din cauza pandemiei COVID.
Deschiderea are loc luni, 6 iunie, de la ora 12, iar târgul se va încheia duminică, 12 iunie, la ora 15.
Potrivit Centrului de Informare Turistică Negreni, târgul este considerat ca fiind unul dintre cele mai importante evenimente sătești din bazinul Carpatic și din sud-estul Europei.
Târgul este amplasat în centrul localității Negreni, pe ambele maluri ale râului Crișul Repede.
Evenimentul atrage atât comercianți din toate zonele tării cât și cumpărători și turiști interesați de tot ceea ce poate oferi un astfel de târg.

👉Centrul Județean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj se alătură inițiativei Casei de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca de a salva un edificiu religios din județ, biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din satul clujean Lujerdiu, comuna Cornești, una dintre puținele ctitorii din Ardeal atribuite lui Mihai Viteazul.
În acest scop va avea loc vineri, 27 mai, de la ora 18, pe scena Casei de Cultură a Studenților „Dumitru Fărcaș” spectacolul folcloric „Salvăm biserica lui Mihai Viteazul!”, la care vor lua parte îndrăgiți interpreți de muzică populară, dar și grupuri tradiționale de jucăuși.

Astfel, publicul clujean se va putea bucura de o seară de muzică tradițională, alături de îndrăgita solistă de muzică populară Maria Marcu, originară din Lujerdiu, cea care a fost botezată și cununată în biserica lui Mihai Viteazul, iar cântecele din Maramureșul Istoric vor fi aduse de Ștefan și Andrei Petreuș.

👉La final, datele meteo. Astazi vremea va fi frumoasa, dar se va raci usor fata de zilele precedente. Cerul va fi senin intreaga zi, dar maxima nu va depasi 19-20 de grade. Minima va cobori pana la 8.

 

 

Alex Prunean

Vizualizari: 2