Primăria Municipiului Dej în colaborare cu Garnizoana Dej organizează miercuri, 1 Decembrie, manifestări dedicate ZILEI NAŢIONALE a ROMÂNIEI.

 

 

 

Activităţile, care se vor desfășura ținând cont de măsurile și reglementările în vigoare în contextul pandemiei de COVID-19, vor debuta în jurul orei 13:00 prin slujbă religioasă și depuneri de coroane la bustul Cardinalului Iuliu Hossu din cartierul 1 Mai.

 

Evenimentul continuă de la ora 13:30 în Piaţa Bobâlna unde se va intona Imnul Național, va avea loc o slujba religioasa, va susține alocuțiune primarul municipiului Dej, vor avea loc depuneri de coroane și defilarea Gărzii de Onoare.

 

 

Pentru buna desfășurare a evenimentului circulația în piața Bobâlna va fi închisă începând cu data de 30 noiembrie, ora 23:00, până la finalul activităților dedicate zilei de 1 Decembrie.

 

 

Conducătorii auto care au traseu prin zona centrală sunt rugați să utilizeze trasee adiacente acesteia și să nu parcheze autoturismele în zona restricționată.

De asemenea cu prilejul Zilei Naționale a României Muzeul Municipal Dej organizează o expoziție on-line intitulată: ,,ANUL 1918 în ISTORIA ROMÂNILOR”. Expoziția cuprinde documente, fotografii și obiecte inedite.

 

Un document inedit în cadrul expoziției îl reprezintă REZOLUȚIA UNIRII, votată de cei 1228 de delegați aleși, cuprinzând hotărârea de unire a Transilvaniei cu România dar şi o serie de principii şi deziderate pentru viaţa social-politică, un adevărat proiect de Constituție al României Mari.

 

 

 

Autor: Săplăcan Cătălina

Data publicării: 26.11.2021