Unul din cele 3 BMW-uri de lux primite de politia Cluj a fost facut praf ieri in urma unui accident. Totul s-a intamplat la Cluj -Napoca pe bd teodor mihali. 6 persoane au fost ranite, insa doar cei doi agenti din autospeciala au ajuns la spital. Conform politistilor, agentul de la volanul bolidului de lux a intrat pe contrasens in incercarea de a evita impactul cu un autoturism al carui sofer schimbase banda fara sa se asigure. Pe contrasens, masina politiei a intrat intr-un alt autoturism pe care l-a rasturnat, iar mai apoi a lovit o alta masina, intorcandu-se in cele din urma pe sensul sau de mers…unde a lovit si masina pe care incercase sa o evite la inceput. Autospeciala de politie, ajunsa la cluj de mai putin de o luna, a fost grav avariata. Valoarea unei astfel de masini este de 33 000 euro plus tva. România a cumpărat 600 de astfel de masini, produse în Germania. Contractul de achiziţie este unul controversat fiind vizat deja de o dublă anchetă: a DNA şi a Parchetului European. Sindicaliştii din poliţie acuză o licitaţie cu dedicaţie pentru compania condusă de un apropiat al preşedintelui Iohannis.

 

Valoarea tichetelor de masă ar putea crește, din iulie, anunță Guvernul.
De la 30 de lei cât este în prezent, valoarea tichetelor ar putea ajunge la 35 de lei sau chiar 40 de lei.
În urma discuțiilor de ieri, premierul Nicolae-Ciucă a dispus ca până pe 15 mai, Consiliul de Dialog Social de la Ministerul Muncii și Solidarității Sociale  să agreeze formula finală pentru viitorul cadru normativ.
Ministrul Finanțelor a prezentat propunerea de a mări cuantumul acestora la 35 de lei sau la 40 de lei. Ambele propuneri urmează a fi analizate în forurile statutare ale  organizațiilor patronale, urmând ca decizia să vizeze aplicarea noii valori nominale de la 1 iulie 2023.

Cea mai recentă majorare a valorii maximale a tichetelor de masă a fost făcută în luna iulie a anului trecut, când a fost majorată de la 20,17 lei la 30 lei.

 

Anul scolar s-ar putea incheia mai repede in aceasta vara…din cauza grevei profesorilor. Sindicatele din Educaţie au demarat strângerea de semnături în vederea declanşării grevei generale, spunând că revendicările lor au rămas fără rezolvare, în vreme ce guvernul intenţionează să ia decizii cu impact negativ suplimentar pentru angajaţii din învăţământ. Revendicările sindicaliștilor sunt legate de sistemul de salarizare. Acestia spun că intenţiile guvernului sunt de a plafona cheltuielile de personal la nivelul anului 2022, imposibil de realizat în sistemul de învăţământ, deoarece salariile cadrelor didactice se majorează odată cu trecerea la un grad didactic superior. Cadrele didactice spun ca daca nu se rezolva nimic, vor declansa greva generala pe termen nelimitiat incepand cu 15 mai.

⚡️
Vremea se raceste din nou. Un front de aer rece, care aduce instabilitate atmosferica a ajuns inca de azi noapte deasupra tarii noastre, cauzand racirea vremii.
Pana miercuri seara la ora 22:00, vor fi perioade de timp în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată prin averse ce vor avea și caracter torențial, pe alocuri descărcări electrice și izolat căderi de grindină.

În intervale scurte de timp cantitățile de apă vor fi de 15…25 l/mp, iar mai ales în zonele de munte, pe arii restrânse de peste 30…40 l/mp.
      Temporar vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor, cu viteze, în general, de 45…55 km/h. În zona montană înaltă, mai ales pe parcursul zilei de miercuri, rafalele vor depăși 70…80 km/h și vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.

⚡️

Primăria Municipiului Dej anunţă că a inceput procesul de distribuire a pachetelor cu ajutoare constând în produse alimentare, în cadrul Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate( POAD).
Produsele vor fi distribuite în următoarea perioadă către categoriile de persoane defavorizate, cum ar fi: membrii familiilor beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei , membrii familiilor şi persoanele singure cărora le este stabilit dreptul la un venit minim garantat sau cei cu ajutor social.
Pachetele se eliberează beneficiarilor, pe baza documentului de identitate şi pot fi ridicate de la depozitul situat la subsolul Pieței Agroalimentare din zona centrală, zilnic de luni până vineri, între orele 09:00-12:00.