Cetăţenii din afara graniţelor ţării vor putea accesa servicii de consultare online, prevede un proiect de lege care a fost adoptat ieri de plenul Camerei Deputaţilor. Legea urmează să meargă la promulgare , iar mai apoi, în maximum 3 luni trebuie pusă în aplicare.

Această modificare a legii are scopul de a sprijini cei 5,7 milioane de români aflați în diaspora, care nu vor mai fi nevoiți să se deplaseze la misiunile diplomatice, cum ar fi consulate sau ambasade pentru rezolvarea anumitor probleme administrative.

Vor putea depune cererile online, iar în cazul în care prin această cerere solicită eliberarea unor acte, le vor fi transmise prin curier. Taxa de transport va fi însă suportată de solicitant. De asemenea, unele acte vor fi transmise și online, semnate electronic de angajații consulatelor, care vor avea o astfel de semnătură.

În primele luni, serviciul va fi și unul experimental, astfel că pentru a-i fi imbunătățită funcționarea, cei care îl folosesc vor putea transmite sugestii și eventuale propuneri.

⚡⚡⚡

O femeie în vârstă de 47 de ani din Gherla e în stare gravă la spital, după ce a fost înjunghiată de soț.

Totul s-a întâmplat în noaptea de luni spre marți în jurul orei 2, după ce aceștia s-au certat. Femeia a fost transportată la spital la Cluj-Napoca unde a intrat în stop cardio-respirator. A fost resuscitată, iar acum e pe secția de Terapie Intensivă. Autorul a fost reținut pentru 24 de ore și urmează sa fie cerut arest preventiv.

Conform polițiștilor, femeia a fost înjunghiată cu un cuțit în zona toracelui și a mâinilor, cel mai probabil când a încercat să se apere. Cauza a fost preluată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, fiind efectuate cercetări pentru tentativă de omor.

⚡⚡⚡

Poliția Rurală Gherla este acuzată de părinții unui adolescent de 17 ani din Dej că încearcă să facă uitat un dosar de agresiune pentru a-l avantaja pe un consilier local din Aluniș.

În luna septembrie, adolescentul a fost snopit în bătaie pe o stradă din localitatea respectivă, iar printre cei care l-au bătut a fost și un consilier local PMP. Acesta a fost înarmat și cu un topor. Deși martorii audiați cât și victima au indicat în mod clar autorii, iar bătaia a fost filmată, polițiștii au făcut uitat dosarul și nu au încă nici măcar un suspect în această cauză. Mai mult decât atât, deși comuna e împânzită de camere de supraveghere, în mod suspect, imaginile din acea seară lipsesc.

În urma bătăii, băiatul a avut nevoie de zeci de zile de îngrijiri medicale dar a avut nevoie și de consiliere psihologică, pentru că a rămas cu traume, lucru confirmat de psihologii dgaspc. Inspectoratul de poliție al județului Cluj au transmis doar că etapa de urmărire penală nu e publică și nu au dorit să precizeze când au lucrat polițiștii ultima dată la acest dosar.

 

Vizualizari: