Primul drum expres din Cluj va fi inaugurat la primăvară. Lucrările la șoseaua care leagă Autostrada Transilvania de DN1 în Tureni au trecut de stadiul de 50% și cel târziu în luna martie va fi dat în circulație.
Drumul îi ajută pe șoferii care vin pe Autostrada Transilvania și vor să ajungă în nordul țării, pentru că nu mai sunt nevoiți să treacă prin Turda, ci vor coborî la Tureni, iar mai apoi din DN1 vor conduce pe centura Vâlcele = Apahida și o vor lua spre Dej.
Cea mai amplă lucrare de pe șantierul drumului expres este viaductul de la kilometrul 4, peste Valea Racilor. Are o lungime de aproape 300 metri și 6 deschideri, adică e susținut de 5 picioare uriașe. Pentru ca drumul să se intersecteze la același nivel cu șoseaua națională, a fost mutat un deal de pe traseu, iar pentru asta au fost excavați peste 1 milion și jumătate de metri cubi de pământ. Legăturile cu DN1 și Autostradă se vor face prin 4 bretele care vor avea în total 10 km, dublu față de lungimea drumului.
O femeie din Câțcău a fost rănită ieri în urma unui accident rutier care a avut loc în Cășeiu, pe DN1C. Conform polițiștilor, evenimentul rutier a fost provocat chiar de ea, după ce ar fi efectuat o manevră de depășire neregulamentară, acroșând un alt autoturism condus de un tânăr de 23 de ani care efectua un viraj la stânga”, transmite IPJ Cluj.
Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Se schimbă vremea. Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de ploi valabil și pentru județul Cluj, dar și unul de inundații pe râurile din județ. Meteorologii anunță averse „nsemnate cantitativ pentru ziua de astazi pana la 21.00.
Potrivit meteorologilor, în intervalul menționat, în sudul Banatului, sud-vestul Transilvaniei, nord-vestul Olteniei, precum și în Carpații Occidentali și vestul Carpaților Meridionali vor fi averse însemnate cantitativ.
Mai ales prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 20-25 de litri pe metru pătrat și izolat de peste 30-40 de litri pe metru pătrat.
Hidrologii au emis si o avertizare cod galben de inundații pe râuri din județele Cluj, Bihor, Arad, Hunedoara și Caraș-Severin, valabilă până la miezul nopții.
Avaria de la magistrala care alimentează zona Dejului cu apă a fost remediată, iar până diseară toți consumatorii vor avea din nou apă la robinet. Încă de dimineață a început pomparea apei spre Dej, în acest moment se așteaptă umplerea conductei de aducțiune, mai apoi apa va ajunge în rețelele din partea de jos a orașului, urmând ca până după-masa spre seară să fie umplute rezervoarele și să curgă din nou apa și la robinetele celor care locuiesc în zone mai înalte.
A fost vorba despre o avarie serioasă, pe magistrala care aduce apa de la Tarnița, undeva în apropiere de Gherla. Cei de la Compania de Apă au intervenit întreaga noapte, dar accesul în zonă a fost extrem de dificil, locul fiind cu vegetație deasă și mlăștinos. În jurul orei 5 azi dimineață au reușit să remedieze avaria, iar la 6 s-a început pomparea apei în conductă.
Vizualizari: