E fain la Dej, dar și oamenii trebuie să fie! În câteva imagini, puține dar sugestive, este redat cum primăvara își face tot mai mult simțită prezența, în ciuda valului de frig care se anunță zilele acestea.
În Dej, pe Dealul Florilor, o zonă îndrăgită de locuitori, în special de copii, este Balta. Pe lângă lacul amenajat unde vedem pești și rățuște, există și spațiul de joacă pentru copii, cât și zona de aparate de fitness pentru adulți. Avem și cafenea, restaurant în aceeași zonă.
Tot acolo se află și Biserica Ortodoxă „Sfântul Ierarh Nectarie” unde putem avea parte de momente de reculegere și rugăciune.
Este frumos și bine când admirăm și ne bucurăm de ele, când mergem cu gândul de a ne relaxa și a vizita locul pentru a petrece într-un mod sănătos timpul liber, dar ce ne facem cu vandalismul și proasta educația a celorlalți?!
Nu de puține ori au fost găsite gunoaie aruncate peste tot, iar recent toboganele și căsuțele din zona au fost sparte și rupte.
Până și animalele pădurii, dacă își fac un culcuș sau o vizuină, au grijă de ele, le mențin curate, le protejează.
Unii spun că sunt vandalizate în ceas de seară, când tineri și adolescenți merg acolo, consumă alcool, lasă sticlele pe unde apucă, după care lovesc cu picioarele și sparg sau rup cu rea intenție tot ce le vine în cale.
Rușine vouă, celor care faceți astfel de gesturi! Indiferent de vârstă, motiv sau ora la care alegeți să aruncați pe jos și să distrugeți.
Gunoiul aruncat pe jos și distrugerile cauzate de voi vă definesc!
Imaginile frumoase, surprinse de Dana Balasa, redau frumusețea zonei, dar detaliile descrise în text sunt remarcate de toți cei care vizitează zona.
Protejați și bucurați-vă de orice loc pe care-l vizitați, în orice parte a zilei! Mă întreb, pentru cei care fac asta, dacă cineva ar veni acasă la voi, să vă spargă mobilierul din casă și să vă arunce tot gunoiul prin casă, peste tot, cum ar fi?!