Un eveniment marcant pentru spitalul dejean si comunitatea noastră, a avut loc ieri, 18 noiembrie 2022 – aniversarea a 160 ani de existență a Spitalului Municipal Dej.

Momentul aniversar, la care au participat prefectul Județului Cluj Irina Munteanu, directorul DSP Cluj Mihai Moisescu, președintele CAS Cluj Luminita Brustur Chirilă, președintele Colegiului Medicilor Cluj Cosmin Puia, reprezentanți ai instituțiilor dejene și cadre medicale, a fost marcat de prezentarea istoricului și evoluției spitalului, de către managerul Mihai Pandrea și prin finalizarea și prezentarea unei noi investiții, blocul alimentar.

Proaspăt reabilitat și dotat complet, o investiție în valoare de 4,2 milioane lei, printr-un efort comun, guvern, primărie, spital, blocul alimentar a fost realizat cu scopul de a oferi condiții moderne de preparare și servire a mesei în spitalul dejean.

Mă bucur că pe lângă investițiile realizate anterior, ultimele fiind stația de sterilizare, modernizarea și echiparea blocului operator, spitalul nostru beneficiază și de un bloc alimentar complet reabilitat și dotat.

Investițiile în spital continuă prin noi proiecte pe fonduri nerambursabile, pe care Primăria Municipiului Dej le-a depus spre finanțare: reabilitarea termică a clădirii principale a spitalului și dotarea cu aparatură a ambulatoriului și sunt în pregătire pentru a fi depuse proiectele care vizează reabilitarea pavilionului 2 și a vechiului pavilion de contagioase.

Felicitări și respect pentru conducerea spitalului, cadrele medicale și întregul personal, pentru întreaga activitate făcută cu profesionalism și dăruire, care a dus la peste 61000 de pacienți investigați și tratați în unitatea medicală în ultimul an.

Scopul este acela de a crește calitatea actului medical și de a oferi condiții moderne tuturor celor care trec pragul spitalului.

Felicitări întregului personal al Spitalului Municipal Dej!

La mulți ani!