Azi, fiica mea în vârstă de 2 ani și 10 luni a văzut pentru prima dată un om special, care stătea sprijinit în două cârje, neavând un picior. Am observat că s-a uitat extrem de atentă la el, neînțelegând de ce e altfel decât ea. Am privit-o, am strâns-o la piept și i-am spus că în această lume sunt și oameni speciali, care pot să pară diferiți ca aspect, însă de multe ori cu sufletul mai complet și complex decât ceilalți.
Lecția mea a fost o nimica toată atunci când ea s-a uitat la mine și mi-a spus: „Era un domn fără un picioruș, dar asta pentru că nu avea papuc. I s-a rupt papucul! Săracu! Nu avea papuc!”
Prin ochii ei el avea piciorul, avea papuc, doar că îi lipsea pentru un moment, până când urma să-l repare.
Așa ar trebui să privim toți spre oamenii speciali și nu numai! Ar trebui să vedem și ce nu există, ar trebui să aducem noi un plus dacă simțim că ceva lipsește și mai presus de toate ar trebui să privim spre oameni ca și cum, deși ceva nu e bine acum, o să fie! Papucul cel rupt se va repara, e doar un detaliu ce ține de timp și de moment!
Autor: Săplăcan Cătălina
Data publicării: 09.11.2021
Vizualizari:
