Consiliul Judeţean Cluj informează participanţii la trafic în legătură cu faptul că, în cursul dimineţii zilei de luni, 19 decembrie a.c., pe raza judeţului 📍 Cluj nu există drumuri judeţene blocate traficului rutier dar, din cauza temperaturilor sub zero grade Celsius înregistrate, mai multe drumuri județene au fost afectate de fenomenul de polei.

În acest context, pentru asigurarea unor condiţii optime de circulaţie, în cursul zilei de duminică, 18 decembrie, s-a acţionat pe două drumuri județene situate pe raza zonei 📍 Huedin. Intervenția a fost realizată cu ajutorul a trei utilaje. Tot în această zonă, în cursul nopţii şi al acestei dimineţi s-a acţionat pe două drumuri judeţene, cu două utilaje. În cadrul acestor acţiuni a fost folosită o cantitate însumată de 15 tone de material antiderapant, inclusiv sare.

Pe drumurile judeţene situate în zona 📍 Turda, în cursul zilei de ieri s-a intervenit pe patru drumuri judeţene, cu trei utilaje. În cursul nopţii şi al acestei dimineţi s-a acţionat, inclusiv prin revizii, pe opt drumuri sau sectoare de drumuri județene, cu patru utilaje. În cadrul acestor acţiuni a fost folosită o cantitate însumată de 7 tone de material antiderapant, inclusiv sare.

Pe drumurile judeţene situate în zona 📍 Dej, în cursul zilei de ieri s-a intervenit, inclusiv prin revizii, pe șase drumuri judeţene, cu șapte utilaje, dar în cursul nopții și al acestei dimineți nu a fost necesară intervenția în ceea ce privește activitatea pe timp de iarnă. În cadrul acţiunilor desfășurate a fost folosită o cantitate însumată de 25 de tone de material antiderapant, inclusiv sare.

Pe drumurile situate în zonele 📍 Gilău și 📍 Gherla, intervențiile specifice activității de iarnă în cursul ultimelor 24 de ore au fost doar de verificare a stării drumurilor și condițiilor de circulație, nefiind necesară folosirea de utilaje specifice sau de material antiderapant.Î

In continuare, se efectuează revizii pe mai multe drumuri județene pentru verificarea stării părții carosabile, urmând să se acționeze în caz de necesitate.