Astăzi, în jurul orei 14.00, polițiștii Alex și Dan, din cadrul Posturilor de Poliție Recea Cristur și Panticeu, au fost alertați să intervină la un eveniment rutier semnalat prin sistemul e-Call al unui autovehicul.
Au ajuns la locul în care un autoturism înmatriculat în Ucraina se afla în afara părții carosabile, iar lângă acesta, din fericire, trei persoane tefere, respectiv o femeie, o adolescentă și un băiețel, în vârstă de 6 ani.
Veneau din Donețk și se îndreptau spre Cehia. Se pare că cei aproximativ 1400 de kilometri, parcurși în peste 30 ore, coroborat cu oboseală, stres și teamă le-a răpit câteva ore din drumul lor, însă norocul a făcut ca pe tura lui Alex și Dan ”nicio persoană să nu fie rănită”.
Și pentru ca misiunea lor să se încheie cu succes, cei doi polițiști au rămas alături de ei, asigurându-se că autoturismul este repus pe roți și pregătit de drum, apelând chiar și la un service auto din apropiere, unde un domn cu spirit civic, le-a oferit serviciile necesare pentru a ajunge în siguranță, la destinație.
Au primit indicații pentru a ajunge la Cluj-Napoca, unde vor rămâne peste noapte, urmând ca apoi să-și continue deplasarea.
Alex și Dan s-au bucurat că au reușit să fie de ajutor.
Felicitări eroilor în uniformă!
Cei doi polițiști sunt din Municipiul Dej.
Sursa: Inspectoratul de Poliție Județean Cluj