Dr. Mariana Baciu – Șef serviciu Ambulanță Dej, invitată la Radio FIR, în emisiunea „Cu cărțile pe față”, a discutat alături de moderatoarea emisiunii, Ioana Jeler, situația din municipiul Dej în ceea ce privește rata vaccinării, dar și lupta care se duce pe serviciul de ambulanță, cât și în Spitalul Municipal Dej.

 

Dr. Mariana Baciu: „Trăim clipe teribile, iar de când a început valul 4 al pandemiei trăim un adevărat coșmar. Suntem epuizați, dar mergem mai departe. Toate măsurile care s-au luat de când cu restricțiile, sunt de părere că au venit mult prea târziu.

În cadrul serviciului de ambulanță ducem o lupta cumplită. Am suplimentat echipajul, suntem 6 echipaje în teren. Avem foarte multe solicitări pentru testări rapide și PCR.

 

Raportat ola valul 3, acum în valul 4 nu există comparație. Acest virus care circulă sălbatic între persoanele nevaccinate a dat simptomatologia peste cap. Acum, inclusiv persoanele vaccinate pot să fie infectate de virus, însă diferența este că aceștia fac forme ușoare, chiar asimptomatice.

 

În ceea ce privește persoanele nevaccinate, afecțiunile pneumologice în special fac ravagii, ajungând prea târziu la noi.

 

În perioada de vara nu am avut COVID, asta pentru că transferul dintr-o regiune geografică în altă durează, în timp. Neîncrederea oamenilor în politic, în personalul medical și în vaccin, asta pentru că s-a ascultat ceea ce spun „specialiștii” antivaccinisti. Am ajuns aici pentru că am refuzat cea mai simplă terapie prin care puteam să facem ceva.

 

Vorbim de știință, de oameni care au studiat, dar rată de vaccinare de la noi își spune cuvântul, din păcate.
A crescut rată de vaccinare, dar majoritatea o fac datorită restricțiilor. Eu că medic mi-aș fi dorit că oamenii să se vaccineze pentru a se proteja de boală. Noi vedem dramele prin care trec cei care sunt infectați, familiile care își pierd oamenii dragi datorită acestui virus.

 

În ceea ce privește eliberarea certificatelor false, consider că este o inconștiență dublă. Vorbim de niște criminali, care pentru o suma de bani nu se gândesc că semnează sentința de moarte a cuiva. Pe de altă parte este vorba de cei care beneficiază de elem văzând în asta că o oportunitate de a avea libertate.

 

Părerea mea personală este, chiar dacă nu se poate dovedi, că din cei decedați, care erau vaccinați, 70% din ei cred că aveau certificat fals.
Temerea noastră cea mai mare, când mergem la un apel, este de felul în care această este. Care este starea și simptomele. Problema este când îi găsim în stare critică, adică paciențîi care au nevoie de oxigen.

 

Am avut colegi care s-au plimbat cu anumiți pacienți la 5-6 spitale și nu găseau loc, așa că au ajuns să îi transporte la spitalul din Gherla.
Mereu ne punem problema dacă avem destul oxigen, dacă ne ajunge. Sunt multe aspecte stresante, iar oamenii au ajuns în aceste situațîi pentru că nu sunt conștienți de gravitate. Nu respectă regulile, chiar și acum am văzut persoane care intră în magazin fără masca.

 

Am băgat în ambulanță pacienți plângând, urlând că vor ajunge acasă și se vor vaccina atât ei, cât și întreagă familie. Când pleci și lași familiile în urmă ambulanței urlând de durere, e crunt.

 

Am avut persoane afectate până la 70% pulmonar. Faptul că au stat acasă atât de mult, fără a cere ajutor competent e dureros pentru fiecare, atât pentru noi, cât și pentru ei. Noi realizăm că au slabe șanse de supraviețuire la un asemenea procent. Ne este greu să privim în ochi aparținătorii și să le spunem că șansele de supraviețuire sunt scăzute.

 

Aș încheia cu un mesaj prin care transmit tuturor că eu sunt vaccinată, am trecut și prin boală! Vaccinați-va. Nu se vaccineaza numai câinii. Părințîi v-au vaccinat, bunicii au vaccinat părințîi dumneavoastră. Nu luați în calcul toate prostiile de pe Facebook, iar cei care mă cunosc în Dej știu că încerc să fac ceea ce este bine pentru comunitatea de aici.”

 

Autor: Săplăcan Cătălina
Data publicării: 03.11.2021