Sursa foto: Wikipedia

 

Preistoria și Antichitatea la confluența Someșurilor

 

Valea Someşului a constituit o atracţie pentru om din cele mai vechi timpuri, fiind o ,,poartăˮ de legătură între Bazinul Transilvaniei şi Câmpia Pannoniei. Comunităţile umane de la confluenţa Someşurilor au o vechime considerabilă, deoarece primele artefacte descoperite pe teritoriul actual al oraşului Dej datează din jurul anului 5.500 î. Hr., (neoliticul târziu), constând în mai multe fragmente ceramice de mici dimensiuni, descoperite pe cel mai înalt deal din cartierul Viile Dejului, aparţinând fazei IV A a culturii Starcevo Criş.

Mai multe descoperiri arheologice provin din epocile bronzului și fierului. Din săpăturile arheologice realizate în Piaţa agro-alimentară, în anii 2007-2008, au fost scoase la lumină mai multe fragmente ceramice şi au fost cercetate câteva complexe arheologice, toate aparţinând culturii Wietenberg din epoca bronzului datate la mijlocul secolului al XV-lea î. Hr.

Tot în epoca bronzului a început şi s-a dezvoltat exploatarea zăcămintelor de sare din zona orașului de astăzi. Pentru teritoriul Transilvaniei există dovezi certe de exploatare a sării începând cu anii 1420-990 î. Hr. La Ocna Dejului, într-o exploatare de sare la adâncime, au fost descoperite două jgheaburi din lemn, dintre care unul prevăzut cu orificii în care s-au introdus cepuri din lemn de soc.

Oraşul Dej s-a dezvoltat în legătură cu existenţa zăcămintelor de sare şi a unei autorităţi regionale care trebuia să organizeze activitatea de exploatare, transport şi comerţ cu sare. Izvoarele istorice semnalează existenţa unor fortificaţii care controlau şi asigurau securitatea acestor activităţi.

În epoca fierului s-a cristalizat civilizaţia geto-dacilor, răspândită pe un vast teritoriu ce depăşea cu mult graniţele actuale ale României. Valea Someşurilor a fost parte integrantă în această evoluţie istorică, dovadă fiind descoperirile arheologice dacice.

Din această perioadă datează o cetate dacică construită pe Dealul Florilor. Fortificaţia a funcţionat din a doua jumătate a secolului al IX-lea î. Hr. până în secolul al VII-lea î. Hr. Aşezările fortificate, precum cea descoperită la Dej, funcționau pe lângă centrele unor șefi de uniuni de triburi dacice. Aceste cetăţi nu erau destinate doar apărării, ci erau lucrări ce puneau în evidenţă prestigiul şefului comunităţii şi implicit al comunităţii respective. Centrul politico-militar existent aici organiza exploatarea sării şi asigura protecţia comerţului cu sare pe Valea Someşului sau pe distanţe mai mari.

În urma războaielor daco-romane, împăratul Traian (97-117) a transformat cea mai mare parte a Daciei în provincie romană, încadrând-o în structura social-economică, politico-administrativă şi spirituală a Imperiului roman. Teritoriul oraşului Dej a făcut parte succesiv din provincia Dacia Superior, iar după reforma administrativă, din provincia Dacia Porolissensis.

Având în vedere apropierea de cele două castre de la Căşeiu şi Gherla precum şi zăcămintele de sare exploatate de romani pe dealul Cabdic, putem afirma că aici, la confluenţa Someşurilor, s-a format o comunitate umană importantă în perioada Daciei romane. Această zonă a avut un rol strategic important, din moment ce însăşi guvernatorul provinciei şi-a trimis un om de încredere (beneficiar consular) să impună respectarea hotărârilor sale şi să asigure ordinea în zonă. Salinele provinciei se aflau în patrimoniul împăraţilor romani care le arendau prin licitație unor persoane din elita provincială care sunt menționați cu expresia: conductoris pascui et salinarum (conducătorul pășunilor și salinelor). Conform izvoarelor istorice aceștia aveau dreptul de exploatare și comercializare a sării.

Din epoca romană datează mai multe descoperiri printre care: drumul roman ce se ramifica spre Căşeiu şi Ilişua; pilonii podului roman de peste Someş; conducte romane de aducţiune a apei pe Dealul Sfântu Petru şi în albia Văii Salcă; turnurile de observare şi apărare pe Dealul Viilor şi Dealul Mulatău; două brăzdare de plug datate în secolele II-III d. Hr. din Ocna Dej; villa rustica (fermă)  descoperită la Pintic și altele.

După retragerea aureliană, la nord de Dunăre a rămas o populaţie puternic romanizată. Odată cu desfiinţarea frontierei dintre provincie şi dacii liberi s-a adâncit procesul de romanizare a dacilor din afara provinciei. În veacurile ce au urmat, printr-un proces complex şi îndelungat din această populaţie romanică au luat fiinţă poporul român şi limba română.

Din perioada postromană, la Dej a fost descoperit un opaiţ paleocreştin din bronz, o piesă unică în cadrul descoperirilor paleocreştine din România şi chiar din Europa. Opaiţul se remarcă prin ornamentaţia cu simboluri creştine, compusă dintr-o cruce înscrisă într-un chenar romboidal, cu doi butoni laterali. În partea superioară a crucii se află un porumbel cu aripile întinse, simbol al Sfântului Duh. Această descoperire arată existența unei populații romanizate și creștine pe teritoriul orașului de azi.

 

Evoluția orașului Dej în Evul mediu

 

Formaţiunile politice românești aflate în nordul şi nord-vestul Transilvaniei, conduse de Gelu, Glad şi Menumorut au fost cucerite de triburile maghiare la începutul secolului al X-lea. Cercetările recente includ teritoriul orașului Dej și zăcămintele de sare de aici în voievodatul lui Menumorut. Apărarea drumului sării era asigurată de câteva fortificații precum: cetățile de la Ocna Dej și Cuzdrioara și punctele întărite  de la Uriu și Urișor.

Extinderea stăpânirii regatului ungar spre centrul şi sudul Transilvaniei, până la Carpaţii Răsăriteni şi Meridionali s-a realizat cu ajutorul secuilor şi a coloniştilor germani (hospites=oaspeți). Primii hospites au ajuns în zona Dejului în anii 1141-1143, fiind locuitori ai Olandei şi Flandrei care au pătruns dinspre Satu-Mare spre Dej, Bistrița, Cluj şi Reghin. Aceşti colonişti plecaţi din cauza inundațiilor mării, s-au așezat aici și au întemeiat orașul Dej. În scurt timp localitatea a căpătat un aspect urban. Noii veniți au practicat comerţul cu sare, au adus şi implementat relaţii de producţie şi tehnici de lucru noi. Salinele şi aşezările formate în jurul lor, cum sunt Dejul, Turda, Sicul, Cojocna, reprezentau centre esenţiale ale economiei evului mediu.

Numele aşezării a fost menţionat pentru prima dată într-un izvor documentar datat în anul 1214, cu toponimicul Dees, ca loc de îmbarcare al sării. Dejul a existat şi s-a dezvoltat cu mult înainte de prima sa atestare documentară. Anul 1214 nu este decât momentul în care se consemnează în scris ceea ce exista de mult timp în realitate. În document apare următorul text referitor la oraşul Dej: ,,Duos timninos salium contulit in Dees super aquam, singulis annis in pentecoste absque omui contradictione et calumnia Ecclesiae in perpetum persoluendos; quod nos ad ipsius petitionem ita libere contulimus, vt nulus tributarius…”, ceea ce în contextul documentului, Regele Andrei al II-lea donează pe veci, Bisericii Sfintei Cruci din Lelesz, câte 20.000 de bulgări de sare din Dej, care trebuiau daţi în fiecare an de Rusalii și care erau transportați liber, fără a plăti vamă. Pe o ambarcaţiune (plută) care pleca din portul Dej se puteau transporta aproximativ 10.000 de bulgări de sare.

Referitor la originea și semnificația numelui orașului există mai multe ipoteze. Prima susține că numele orașului provine din slava veche unde ,,desaˮ înseamnă depresiune, loc băltos, apătos sau bogat în apă. O ipoteză de dată mai recentă explică numele Dejului din toponimicul geto-dac ,,dizos” care înseamnă zid, dig sau fortificaţie.

În perioada voievodală (secolul al XII-lea-1541), Dejul a fost o aşezare de tip urban, un oraş regal care şi-a datorat importanţa zăcămintelor de sare şi a poziţiei sale geografice. Dejul avea privilegii largi, o administraţie proprie, a cărei autoritate era îngrădită de comitetele Cămării de sare, însă, a formulat, de mai multe ori, acte în numele şi în interesul locuitorilor oraşului. Regii maghiari și voievozii Transilvaniei au acordat orașului numeroase privilegii ceea ce a permis o dezvoltare economică continuă. Unul dintre acestea este actul privilegial, din anul 1475, care poartă semnătura regelui Matia Corvin, prin care scutește locuitorii lui credincioși din Dej și Ocna Dej de la plata tuturor taxelor și impozitelor.

Locuitorii Transilvaniei se ocupau cu extracţia sării şi a minereurilor, cu meşteşugurile, iar cei de la oraşe cu producţia manufacturieră şi comerţul. Meşteşugarii și negustorii (corăbierii, cizmarii, tăbăcarii, fierarii, măcelarii, croitorii, rotarii, olarii, dulgherii, pieptănarii, blănarii) organizaţi în bresle  stabileau, în cadrul acestora, preţurile şi alegeau pieţele pentru vânzarea mărfurilor. Orașul Dej s-a aflat printre cele mai bogate oraşe ale Transilvaniei alături de: Braşov, Sibiu, Cluj, Bistriţa, Sighişoara,  Mediaş, Alba Iulia, Turda, Oradea şi altele.

În secolele XVI-XVII, orașul Dej a fost prins în mai multe conflicte politico-militare: pe de o parte în luptele pentru tronul principatului Transilvaniei purtate între marile familii nobiliare, iar pe de altă parte, între Imperiul Otoman și Imperiul Habsburgic care doreau să stăpânească Transilvania. Instabilitatea politică din această perioadă a afectat viața locuitorilor și dezvoltarea economică a orașului.

Cel mai dificil moment pentru oraș a început în septembrie 1601, când trupele imperiale conduse de generalul Gheorghe Basta au atacat și jefuit oraşul Dej, după care între anii 1602-1603, o parte din armata imperială a staţionat pe Dealul Florilor. În urma atacurilor populaţia orașului a fost decimată, supraviețuind doar şaizeci de familii. Printre motivele distrugerii orașului s-au numărat susținerea de către dejeni a domnitorului Mihai Viteazul și confesiunea reformată a dejenilor, în contradicție cu catolicismul pe care îl impunea generalul Basta în Transilvania. După aceste evenimente sărăcia a fost atât de mare încât o câblă de cereale se vindea cu preţul unei vite de tăiat.

Având în vedere suferințele provocate, zona centrală a orașului a fost fortificată și pe structurile vechii cetăţi de pământ cu palisadă s-a ridicat o cetate din piatră pentru apărarea împotriva altor atacuri sau incursiuni ale turcilor şi tătarilor.

La jumătatea secolului al XVII-lea rolul orașului Dej a crescut datorită prezenței aici a principilor Gheorghe Rákóczi I și Gheorghe Rákóczi al II-lea care au avut un palatul princiar, edificiul fiind cunoscut cu numele de ,,Casa Rákóczianăˮ, demolată în anul 1938.

În timpul principelui Mihai Apafi I, Dejul a primit statutul de oraș nobil în cadrul unei noi Constituții, prin care orașul era scutit de sarcinile publice dar nu era independent față de autoritățile comitatului. Spiritul acestei Constituţii nu se deosebea de legile mai vechi de concepţie medievală. Privilegiile nobilimii erau asigurate iar ”străinilor,, le era interzisă stabilirea în oraş fără diplomă de nobilitate.

Pentru mai mult de o jumătate de secol (1665-1720) istoria oraşului Dej s-a caracterizat printr-o perioadă de insecuritate, războaie, molime şi încleştări sociale. După anul 1665, populaţia oraşului a crescut, deoarece aici s-au așezat mulți nobili maghiari fugiți din calea turcilor care au ocupat oraşul Oradea, comitatul Solnocul Mijlociu şi partea nord-vestică a comitatului Solnocul Interior, inclusiv localitatea Codor (în apropiere de Dej) dar şi alte localităţi situate pe râul Someş.

Regimul habsburgic instaurat în Transilvania, la începutul secolului al XVIII-lea, a favorizat dezvoltarea unui sistem de învățământ la care puteau participa și românii, odată cu înființarea Bisericii Greco-Catolice. Apariția unei elite intelectuale românești a permis formarea unei conștiințe naționale și afirmarea luptei naționale a românilor din Transilvania pentru drepturi egale cu celelalte naționalități: maghiarii, sașii și secuii.

În orașul Dej, în secolul al XVIII-lea, funcţiona o Școală elementară frecventată și de români. Printre susţinătorii acesteia au fost negustorii dejeni Vasile Moşea şi Sigismund Danciu, donatori ai unor sume consistente de bani, în anii 1750 şi 1758. Conducerea oraşului şi a comitatului Solnocul Interior se interesau de bunul mers al şcolii și de aprovizionarea cu produse alimentare.

Autorităţile austriece erau interesate şi de şcolarizarea viitorilor lucrători de la ocnele de sare. La Ocna Dej a fost o şcoală românească de bună calitate care a dat personalităţi încă din secolul al XVIII-lea, precum Ioan Bob din Orman (1739-1830), episcop al Blajului între anii 1782-1830.

Un eveniment important în istoria orașului Dej a fost vizita împăratului Iosif al II-lea în 24 iunie 1773. Populaţia din oraș și din satele din împrejurimi l-a întâmpinat cu speranţa ameliorării situaţiei sociale. Îmbunătăţirea stării sociale a ţăranilor și dobândirea de drepturi naționale a devenit țelul politic al intelectualității românești.

 

Revoluție și modernizare în secolul al XIX-lea

 

Tinerii paşoptişti îşi propun să acorde luptei pentru libertate naţională o valoare superioară şi să dezvolte în inimile tuturor românilor sentimentul că un popor există din momentul în care conştiinţa lui îl afirmă ca naţiune. Drept urmare, elita intelectuală românească transmite un mesaj concetăţenilor, spunând că: ,,a avea patrie şi a nu avea libertate este totuna cu a avea libertate, dar a nu avea ţară”. Lupta pentru libertate naţională şi socială a fost scoasă din vechile tipare, ea căpătând conţinut programatic de acţiune populară.

În timpul revoluției de la 1848-1849 orașul Dej a fost teatrul confruntărilor militare dintre armata maghiară și armatele imperiale conduse de colonelul austriac Karl Urban, din care au făcut parte Regimentele de graniță românești și cetele țăranilor români.

În primăvara anului 1848, după începutul Revoluției din Ungaria, în orașul Dej s-a format o gardă maghiară cu scopul de a păstra ordinea și pentru apărarea orașului. Românii din Dej și din împrejurimi au așteptat semnalul revoluției de la elita lor intelectuală. În toată regiunea au circulat mai multe proclamații și chemări la adunările românești de la Blaj. Proclamația Lui Aron Pumnul a ajuns și la Dej prin băiatul preotului Orian din Ocna Dejului. În aceeași perioadă a trecut prin Dej revoluționarul moldovean Alecu Russo care a fost percheziționat și s-au găsit asupra lui 90 de exemplare din Proclamația lui Aron Pumnul. Acesta fiind arestat și dus la Cluj.

Odată declanșate ostilitățile dintre austrieci și maghiari, orașul Dej s-a aflat sub ocupația alternativă a celor două tabere. Cea mai mare bătălie pentru controlul Dejului a avut loc, în 24 noiembrie 1848, în pădurea Bungăr și a continuat pe teritoriul orașului. Armata maghiară condusă de maiorul Katona a fost pusă pe fugă, spre Baia Mare, de către soldații conduși de colonelul austriac Karl Urban. În această bătălie au căzut peste 150 de oameni. În memoria lor a fost ridicat monumentul ,,Leul adormitˮ, dezvelit în 2 iulie 1889.

Pe lângă frământările social-politice și militare care au culminat cu Revoluția de la 1848-1849, secolul al XIX-lea a fost pentru orașul Dej o perioadă de profunde transformări edilitare (sunt construite majoritatea clădirilor din centrul istoric) și lucrări de modernizare pentru a îmbunătăți condițiile de viață ale locuitorilor. Dintre aceste realizări amintim: edificarea Prefecturii comitatului (cu un singur etaj în 1830, iar în forma actuală între anii 1896-1897); inaugurarea clădirii Primăriei orașului (azi Cercul Militar, în decembrie 1861); Spitalul ,,Rudolf” (19 mai 1862); Teatrul (1886); Palatul de Justiție (1894); Biserica Greco-Catolică (de pe strada Regina Maria, 1896); Cazarma (azi clădirea Bazei 4 Logistică); inaugurarea Liceului ,,Andrei Mureșanu” (20 decembrie 1900), etc.

 

Orașul Dej în epoca contemporană

 

În timpul Primului Război Mondial o parte din tinerii dejeni și feciorii din împrejurimi au fost înrolați în Regimentul 32 Honvezi din Dej. În efectivele acestuia se aflau mai mulți ofiţeri şi subofiţeri români, dintre care și câţiva cunoscuţi fruntaşi ai românilor din oraşul Dej: dr. Iosif Boca, Ioan Anca, Ioan Moldovan, dr. Victor Micşa, Victor Roman, Mihail Ioanoviciu, dr. Ioan Mezei; dr. Romul Micşa, Iuliu Micşa, Alexandru Bărbos, Octavian Filipan, şi Augustin Şliam. În cimitirul de pe Dealul Florilor își dorm somnul de veci 504 militari căzuți în timpul războiului.

Realizarea unirii Transilvaniei cu România, la 1 decembrie 1918, a fost expresia unei concepţii politice, în care au fuzionat componentele doctrinei naţionale româneşti, ideologia democraţiei universale şi valorile care au triumfat la sfârşitul Primului Război Mondial.

Odată cu înfrângerea Puterilor Centrale şi a prăbuşirii Imperiului Austro-Ungar, mişcarea naţională a românilor din Transilvania s-a amplificat. Activitatea desfăşurată de către Teodor Mihali, Alexandru Vaida Voevod şi Ștefan Cicio-Pop, împreună cu fruntaşii locali ai mişcării naţionale a făcut din oraşul Dej unul dintre centrele cele mai importante ale mişcării unioniste. În acest context Alexandru Vaida Voevod și-a asumat prezentarea Declarației de autodeterminare a națiunii române în Parlamentul de la Budapesta în 18 octombrie 1918.

Oraşul Dej şi comitatul Solnoc-Dăbâca au fost reprezentate la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia cu o delegaţie impresionantă formată din 68 de delegaţi aleşi din comitat și  11 delegaţi aleși din oraşul Dej.

Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, convocată la 1 decembrie 1918, a fost considerată de contemporani decisivă pentru unitatea naţională a tuturor românilor. Cei 1228 de delegați aleși au votat în unanimitate unirea Transilvaniei cu România.

În oraşul Dej vestea unirii de la Alba Iulia a fost sărbătorită cu mare bucurie. Garda Naţională românească a intrat în Biserica Greco-Catolică cu drapelul tricolor şi acesta a fost sfinţit de preotul George Mânzat. Apoi toată suflarea românească din oraş şi împrejurimi s-a adunat în piaţa centrală a oraşului unde au fost organizate alte ceremonii.

Aceste evenimente s-au desfășurat în prezența armatei maghiare care a părăsit orașul în noaptea de 19 spre 20 decembrie 1918. În 21 decembrie 1918 au intrat în Dej primii soldați ai Armatei Române, prilej cu care a reînceput sărbătoarea în centrul orașului.

Perioada interbelică a adus orașului Dej importante transformări care i-au permis dezvoltarea și modernizarea. În urma reformei administrative din anul 1925, Dejul a devenit reședința județului Someș care a cuprins 261 de localități rurale și două orașe (Dejul și Gherla). Dejul a intrat în a doua etapă de transformare edilitară.

Din mai 1920, orașul a fost condus de primarul dr. Pop Cornel care a dat dovadă de bun gospodar, atrăgându-şi simpatia tuturor dejenilor. Munca sa cinstită şi dezinteresată pentru binele şi dezvoltarea oraşului a captat încrederea cetăţenilor fără deosebire de etnie sau religie.

În perioada cât a condus orașul, primarul dr. Pop Cornel a finalizat mai multe proiecte, din care amintim: refacerea pavajului tuturor străzilor şi trotuarelor distruse în timpul războiului; pavarea cu piatră cubică a străzii Calea lui Traian (actuala str. 1 Mai) de la gară până la ieşirea din oraş spre Cluj; mutarea târgului de animale, din zona parcului mare, peste Someş; extinderea grădinii publice prin reamenajarea parcului și construirea unui nou cartier de locuințe de-a lungul străzii Nicolae Titulescu. În anul 1925 a înfiinţat Muzeul oraşului şi a donat o serie de obiecte arheologice adunate în timp; a finanţat săpăturile arheologice de la castrul roman de la Căşeiu pentru a îmbogăţi colecţiile muzeului, cercetarea fiind realizată de Universitatea din Cluj. A construit şi înfiinţat şcoala din satul românesc Valea Codorului; a amenajat un nou ştrand în parcul mare, a modernizat arena sportivă şi a construit un pavilion de patinaj, în care funcţiona la etaj şcoala de pictură din Dej. A sprijinit moral şi financiar apariţia, în anul 1926, a Monografiei oraşului Dej în limba română; a înfiinţat ziarul „Someşul” (1923). Pentru alimentarea cu apă a locuitorilor a fost inaugurată Uzina de Apă și construit un nou apeduct. A înfiinţat serviciul de salubritate al oraşului care deservea proprietăţile particulare. Din cauza deselor inundații a construit un dig de apărare al oraşului. A înfiinţat Clubul Sportiv „Unio”, devenit ulterior Clubul „Unirea” Dej. Pentru realizările din oraş, dar mai ales pentru atitudinea sa publică, dr. Pop Cornel a fost numit de cetăţeni ,,părintele oraşului”.

Al Doilea Război Mondial a adus locuitorilor orașului Dej multă suferință, deoarece liniștea și prosperitatea interbelică au fost spulberate. După Dictatul de la Viena din 30 august 1940, orașul Dej și județul Someș au făcut parte din teritoriile cedate Ungariei. În 8 septembrie 1940 s-a instalat în Dej administrația horthystă care a luat măsuri discriminatorii împotriva românilor și evreilor. Mulți români au fost nevoiți să se refugieze în România, părăsindu-și casele, bunurile și locurile natale.

În anul 1944 a început drama populației evreiești din Dej și din județul Someș. În urma mai multor decrete ale guvernului horthyst și consfătuiri la nivel înalt s-a hotărât exterminarea evreilor. În 3 mai 1944 autoritățile orașului au declanșat acțiunea de ghetoizare a evreilor în pădurea Bungăr unde au fost închiși 3700 de evrei din Dej și 4100 de evrei din localitățile județului Someș.

În perioada cât a funcționat ghetoul, evreii au fost maltratați, schingiuiți și înfometați. Deportarea evreilor spre lagărele naziste ale morții s-a făcut cu vagoane de marfă, în trei etape: primul transport în 28 mai 1944 când au fost deportați 3150 evrei; al doilea în 6 iunie 1944 când au fost deportați 3160 evrei; al treilea în 8 iunie 1944 fiind deportați ultimii 1364 evrei. Majoritatea dintre cei deportați au fost exterminați în lagărul de la Auschwitz-Birkenau, reușind să supraviețuiască puțin peste 800 de persoane.

Spre sfârșitul războiului, orașul Dej a fost eliberat de armatele româno-sovietice în 15 octombrie 1944, punându-se capăt unui regim dur de ocupație horthystă militară. În perioada 25 octombrie 1944 – 9 martie 1945, teritoriul Transilvaniei de nord-vest cedat Ungariei prin Dictatul de la Viena (din care făcea parte şi oraşul Dej) a rămas sub administraţie militară sovietică. Revenirea administraţiei româneşti a fost condiţionată de numirea lui Petru Groza în fruntea guvernului de către regele Mihai.

Sfârșitul războiului a însemnat instaurarea regimului comunist în Europa centrală și de est. În România acest proces s-a desfășurat în mai multe etape care au culminat cu falsificarea alegerilor din 19 noiembrie 1946 și forțarea abdicării regelui Mihai I, la 30 decembrie 1947. Locuitorii din satele apropiate Dejului s-au revoltat împotriva falsificării alegerilor și au declanșat prima revoltă împotriva noului regim, fiind opriți de autorități cu armele la podul Someșului.

Numele orașului Dej a fost legat de numele primului conducător comunist al României, Gheorghe Gheorghiu care a locuit aici și a lucrat în Triajul de locomotive, în anul 1931. Atunci când a ajuns la conducerea țării Gheorghe Gheorghiu și-a luat numele orașului în mod oficial și a sprijinit dezvoltarea economică a localității.

Regimul comunist a adus cu sine multe transformări în viața politică, administrativă și economică a orașului. În plan politic mulți fruntași au căzut victimă regimului așa cum s-a întâmplat cu fostul primar dr. Pop Cornel care a murit în închisoarea Văcărești în anul 1953. O altă personalitate Alexandru Vaida Voevod, a fost arestat, în 24 martie 1945, de autoritățile comuniste și anchetat de temutul ofițer de securitate Gheorghe Crăciun. În 1946 a fost pus în arest la domiciliu la Sibiu unde și-a petrecut restul vieții, până la moartea sa în anul 1950.

În 3 decembrie 1950 județul Someș a fost desființat, în locul lui organizându-se Raionul Dej în cadrul regiunii Cluj. În urma reformei administrative din 1968 orașul Dej a fost declarat municipiu în cadrul județului Cluj. Această măsură administrativă a însemnat desființarea vechiului județ Someș și pierderea rolului său de reședință cu consecințe în dezvoltarea sa ulterioară.

În plan economic Dejul a fost supus unui proces de industrializare la fel ca întreaga țară, fiind construite sau modernizate mai multe unități economice: Fabrica ,,Refractaraˮ, Combinatul de Celuloză și Hârtie, Întreprinderea de Fibre Artificiale (IFA), Fabrica de mobilă, Depoul Dej-Triaj, Cooperativa meşteşugărească ,,Progresul” Fabrica ,,Protanˮ, Fabrica de conserve ,,11 Iunie” și Salina Ocna Dej.

În domeniul edilitar și urbanistic regimul comunist și-a pus amprenta asupra orașului Dej fiind construite mai multe cartiere de blocuri: Dealul Florilor, Simion Bărnuţiu, Ştefan cel Mare, 1 Mai și Triaj.

Un eveniment tragic care a marcat istoria orașului a fost reprezentat de inundațiile catastrofale din mai 1970, când toate zonele joase ale orașului s-au aflat sub ape și au murit înecate 6 persoane. Pagubele materiale au fost însemnate, dar în scurt timp viața orașului a revenit la normal.

Anul 1989, reprezintă un moment de răscruce pe parcursul căruia regimurile comuniste din Europa s-au prăbuşit în lanţ. Prăbuşirea regimului comunist din România a fost trăită şi în municipiul Dej dar din fericire aici nu au existat evenimente tragice care să facă victime şi vărsare de sânge, cu toate că în oraş existau numeroase efective militare şi de miliţie. Dejenii s-au solidarizat cu demonstranţii timişoreni, fiind influenţaţi de afişele cu lozinci împotriva dictaturii care au apărut în oraş şi în întreprinderi.

În anii care au trecut de la revoluția din 1989, în municipiul Dej au avut loc numeroase transformări. În plan economic s-a trecut la privatizarea întreprinderilor de stat, s-a creat un mediu pentru economia de piață, au fost înființate noi unități de producție cu capital autohton și străin, au apărut multe întreprinderi mici și mijlocii. Au fost modernizate instituțiile de învățământ, Spitalul municipal, instituțiile de cultură, au fost construite noi biserici și a fost modernizată infrastructura orașului.

 

 

 

 

 

Sursa: primariadej.ro

Autor: Cătălina Săplăcan

Data publicării: 20.08.2021