A fost semnat contractul de închiriere a stadionului Cluj Arena pentru ediția din acest an a celui mai mare festival din țară, Untold.

 

Firma se obligă să protejeze gazonul stadionului cu un sistem specific, portafloor, iar după eveniment, Consiliul Județean Cluj a considerat că societatea organizatoare trebuie să repare toate daunele cauzate, iar garanțiile vor fi eliberate doar după finalizarea tuturor lucrărilor de reparații, precum și înlocuirea integrală a gazonului.

 

Organizatorii festivalului vor repara toate pagubele produse și vor înlocui întreg gazonul cu unul similar până la sfârșitul lunii următoare.

 

Închirierea stadionului costă peste 600.000 de lei plus TVA, iar pentru garantarea restituirii spațiilor în starea în care au fost predate firma organizatoare a festivalului plătește și o garanție de 400.000 de lei.

 

Contractul a fost semnat ieri după-masă de către reprezentanții Consiliului Județean și trimis azi spre semnare către societatea organizatoare a festivalului.

 

Documentul are 99% dintre clauze identice cu cele din contractele din anii trecuți, diferența constând în măsurile de siguranță sanitară din cauza pandemiei de coronavirus.

 

 

 

Autor: Cătălina Săplăcan
Data publicării: 19.08.2021